Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Alimente bogate în vitamine pe care ar trebui să le mănânci. Ce să incluzi în meniul tău zilnic

20 Feb. 2023, 22:56
 // Categoria: Life // Autor:  Ursu Ana
20 Feb. 2023, 22:56 // Life //  Ursu Ana

Atunci când te întrebi cum ar trebui să arate masa ta, ții vreodată cont de conținutul de vitamine al fiecărui aliment? Pe lângă numărul de calorii, gustul și preferințele personale, specialiștii insistă asupra nevoii de a introduce în dieta noastră alimente bogate în vitamine.

O mare parte dintre oameni prezintă una sau mai multe deficiențe de vitamine. Stilul de viață actual, bogat în alimente de tip fast-food, grăsimi și prăjeli, e una dintre cele mai importante cauze. Noi te invităm să lupți împotriva tendinței generale și să investești așa cum trebuie în sănătatea ta! În acest sens, îți prezentăm în rândurile de mai jos cele 26 de alimente bogate în vitamine pe care trebuie neapărat să le consumi, scrie divahair.ro.

26 de alimente bogate în vitamine pe care să le incluzi în dieta ta

Atunci când dai o fugă la supermarket, neapărat trece pe lista de cumpărături toate alimentele de mai jos. Vei vedea cum sănătatea ta va deveni înfloritoare!

Alimente bogate în vitamina C

Dacă gândurile îți zboară spre vitamina C doar atunci când te îmbolnăvești, trebuie să remediezi repede această situație. Esențială pentru un sistem imunitar puternic, vitamina C este de asemenea un antioxidant benefic și participă la desfășurarea unor procese-cheie în organismul tău, precum sinteza neurotransmițătorilor sau metabolizarea proteinelor. De asemenea, acest aliat al sănătății tale contribuie la asimilarea calciului în oase, un atu pe care îl vei lua tot mai mult în considerare odată cu înaintarea în vârstă.

Dacă citricele sunt primele care îți vin în minte atunci când te gândești la cele mai bune surse de vitamina C, află că alte alimente dețin supremația în acest sens. Specialiștii subliniază că trebuie neapărat să incluzi în dietă următoarele:

  • broccoli;
  • ardei gras roșu;
  • varză de Bruxelles;
  • -apaya.

Alimente bogate în vitamina E

La rândul ei extrem de importantă pentru imunitate, vitamina E reprezintă un antioxidant puternic, care va anula efectele negative ale radicalilor liberi asupra organismului tău. E la fel de importantă și pentru sănătatea inimii, protejând vasele de sânge și participând în procesul de coagulare. Nu în ultimul rând, vitamina E prelungește durata de viață a celulelor și este ideală pentru părul și pielea ta.

Cele mai bune surse de vitamine E sunt:

  • migdalele;
  • semințele de floarea-soarelui;
  • alunele de pădure;
  • uleiul de floarea-soarelui;
  • untul de arahide.

Alimente bogate în betacaroten

Formă a vitaminei A, betacarotenul nu e doar cel mai bun prieten al iepurașului Bugs Bunny, dar și unul dintre cei mai importanți antioxidanţi, care protejează organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi, ce pot conduce la dezvoltarea a numeroase boli cronice. Studiile au demonstrat că această vitamină poate încetini și declinul cognitiv, dar are rol și în menținerea sănătății plămânilor, mai ales odată cu înaintarea în vârstă.

Alimentele bogate în betacaroten, pe care trebuie neapărat să le consumi, sunt:

  • morcovii sau sucul de morcovi;
  • dovleacul;
  • spanacul congelat;
  • cartofii dulci.

Alimente bogate în acid folic

Acidul folic e esențial pentru femeile însărcinate, deoarece previne defectele la naștere ale bebelușului. Însă această formă a vitaminei B este utilă și în formarea noilor țesuturi, precum și în diminuarea riscului de depresie. Nu în ultimul rând, acidul folic menține sănătatea sistemului cardiovascular.

Iată care sunt cele mai bune surse de acid folic:

  • linte;
  • năut;
  • sparanghel;
  • fasole neagră;
  • suc de portocale.

Alimente bogate în vitamina B6

Știm că grupul de vitamine B e extrem de important, dar, din păcate, mulți dintre noi nu acumulăm rezervele zilnice necesare. Vitamina B6 este esențială pentru formarea celulelor roșii și are un rol important în echilibrarea glicemiei. De asemenea, ea contribuie la metabolizarea alimentelor ingerate și susține imunitatea, formând anticorpii care luptă împotriva infecțiilor. Vitamina B6 e utilă și pentru îmbunătățirea dispoziției, susține funcțiile cerebrale și contribuie la tratarea anemiei.

Cele mai bune surse de vitamina B6 sunt:

  • cartofii;
  • bananele;
  • lintea;
  • carnea de pui.

Alimente bogate în vitamina B12

Încheiem lista noastră cu vitamina B12, vitală pentru funcționarea sistemului nervos și parte integrantă din formarea ADN-ului și a celulelor roșii. Dacă ai rezerve suficiente în organism, ești protejată împotriva anemiei, a oboselii și a slăbiciunii musculare. De asemenea, vitamina B12 previne pierderile de memorie și este esențială pentru frumusețea unghiilor, părului și pielii.

Alimentele bogate în vitamina B12 pe care să le integrezi în dietă sunt:

  • moluștele;
  • păstrăvul;
  • somonul;
  • carnea de vită.

Desigur, toate vitaminele au rolul lor în organism, dar aceste 26 de alimente sunt vitale pentru menținerea sănătății tale. Regândește-ți dieta în funcție de ele: sunt nenumărate rețete delicioase care le includ, așa că ai de unde alege!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Germania închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat marţi, 1 septembrie, ministrul de Externe german Johann Wadephul, transmite DCnews.ro. Decizia vine după ce autorităţile germane i-au imputat Rusiei incidentul cu o dronă încărcată cu explozibil, descoperită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig/Halle.

„Am ordonat măsurile următoare, în acord cu cancelarul federal (Friedrich Merz): consulatul general al Rusiei la Bonn va fi închis începând cu 18 septembrie. Contractul „Casei ruse” la Berlin va fi reziliat”, a afirmat Wadephul într-o declaraţie.

Germania acuză Rusia de operațiuni hibride în Europa

El a adăugat că incidentul de la Leipzig nu trebuie privit ca un caz izolat, întrucât „se înscrie într-un şablon al operaţiunilor hibride ruse în Europa”.

Cu puţin timp înainte, ministrul de Interne german Alexander Dobrindt a declarat că „în ansamblu, anchetele poliţiei, modul de operare şi informaţiile serviciilor speciale arată că Rusia este responsabilă pentru atacul eşuat cu o dronă încărcată cu explozibil de la aeroportul din Leipzig, luna trecută”.

„Configuraţia dronelor şi utilizarea diverselor componente, explozibilul şi dispozitivele de aprindere au legătură cu alte operaţiuni hibride desfăşurate de Rusia şi cu războiul său contra Ucrainei. Tehnologia utilizată şi interacţiunea diferitelor elemente trebuie să fie calificate de profesionişti şi indică un nivel ridicat de expertiză tehnică, precum şi un efort organizaţional considerabil”, a precizat el.

Rusia promite răspuns la acțiunile Germaniei

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a reacţionat spunând că Moscova va răspunde la „toate acţiunile antiruse” ale Germaniei.

„Atât Casa Rusă de Știință și Cultură din Berlin, cât și Consulatul nostru General din Bonn hărțuiesc de mult timp elita aflată la putere. Acum au găsit un pretext. Ei bine, vor primi un răspuns pe măsură”, a spus ea, potrivit TASS.

Zaharova a adăugat că „sub un pretext complet tras de păr, Berlinul a escaladat din nou relațiile bilaterale”. „Ca de obicei, nu au fost prezentate dovezi convingătoare sau serioase. Pur și simplu nu există și nici nu pot exista!”, a mai spus ea.

„Au inventat un pretext. Între timp, Berlinul este profund compromis atât prin implicarea sa în conflictul din Ucraina, cât și prin implicarea în atacuri teroriste împotriva civililor. Casa Rusă îi preocupă de mult timp. Așa că au căutat ceva de care să se agațe. Moscova va răspunde tuturor deciziilor antirusești”, a mai adăugat, marți seară, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ce s-a întâmplat pe aeroportul Leipzig

În noaptea de 4 spre 5 august, o dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită în zona securizată a aeroportului Leipzig/Halle, în apropierea mai multor avioane-cargo ucrainene, iar după câteva minute s-a înregistrat o coliziune între un avion-cargo al companiei de logistică şi curierat DHL aflat în zbor şi o altă dronă. Aeronava DHL a reuşit să aterizeze ulterior pe aeroportul din Hanovra fără incidente şi doar cu avarii minore.

Potrivit media germane, care au citat surse apropiate autorităţilor, o a treia dronă a fost găsită zece zile mai târziu la vest de aeroport. A fost găsită o substanţă ce corespundea cu circa 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Un nou incident cu dronă la Leipzig. Un aparat de zbor cu explozibil, descoperit lângă un avion ucrainean cu muniție

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange