Așa-numitul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute în luna august, că, în ultimii 36 de ani, Republica Moldova nu ar fi investit „niciun ban” în regiune, iar toate obligațiile sociale față de populație ar fi fost suportate exclusiv din bugetul de la Tiraspol.
Potrivit Promo-LEX, declarațiile acestuia nu corespund realității. Conform datelor oficiale, Republica Moldova alocă zeci de milioane de lei pentru tratamente spitalicești, medicamente compensate și studii universitare de care beneficiază locuitorii regiunii transnistrene.
Doar în primul semestru al anului 2026, din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost finanțate 4.051 de cazuri de tratament spitalicesc pentru cetățenii domiciliați în regiunea transnistreană. Valoarea acestora a constituit 78,2 milioane de lei.
În aceeași perioadă, au fost finanțate medicamente și dispozitive medicale compensate în valoare de peste 14,1 milioane de lei. Promo-LEX precizează că, împreună, cele două categorii de cheltuieli depășesc 92,4 milioane de lei. Aceste resurse reprezintă un sprijin concret pentru accesul locuitorilor regiunii la tratamente și produse medicale compensate.
Peste 37,4 milioane de lei pentru studii, burse și cazare
Contribuția Republicii Moldova pentru locuitorii din regiunea transnistreană se regăsește și în educație. Pentru anul de studii 2025-2026, cheltuielile pentru instruirea, bursele și cazarea în cămine a 674 de tineri din regiunea transnistreană, care studiază la locuri bugetare în instituțiile publice de învățământ superior, sunt estimate la peste 37,4 milioane de lei.
La această sumă se adaugă finanțarea elevilor din învățământul general și profesional tehnic, menționată în raport. Prin urmare, cheltuielile estimate pentru cei 674 de studenți nu reprezintă întreaga contribuție a statului în domeniul educației pentru locuitorii regiunii.
Contribuțiile Republicii Moldova, negate de propaganda de la Tiraspol
Potrivit raportului Promo-LEX, negarea contribuției Moldovei face parte dintr-un discurs mai amplu prin care autoritățile constituționale sunt prezentate drept principala sursă a dificultăților economice și sociale din regiune. Măsurile de reintegrare sunt asociate, prin presa și televiziunile controlate de regimul de ocupație și holdingul Sheriff, precum și prin rețelele sociale, cu noțiuni precum „blocadă”, „șantaj”, „agresiune economică” sau „jaf”.
O retorică similară vizează Fondul de convergență. Mecanismul destinat reducerii decalajelor economice și sociale dintre cele două maluri este prezentat drept un instrument prin care Chișinăul ar urmări să colecteze bani din regiune pentru a-și acoperi propriul deficit bugetar.
În acest context, datele despre tratamente, medicamente și studii arată o contribuție concretă a Republicii Moldova la sănătatea și educația locuitorilor regiunii. Afirmația că statul nu ar fi oferit „niciun ban” omite aceste finanțări.
