Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Viktor Orban: Ungaria este „târâtă în război”, dar conducerea ei este suficient de puternică să ţină ţara departe de el

02 Mart. 2023, 17:37
 // Categoria: Homepage // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2023, 17:37 // Homepage //  Realitatea.md

Ungaria este “târâtă în război”, dar conducerea ei este suficient de puternică să ţină ţara departe de conflict, a declarat premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu acordat publicaţiei elveţiene Weltwoche, citat joi, 2 martie curent, de MTI, liderul de la Budapesta atenționând că Europa trebuie să găsească o cale de a trăi “cu o mare putere periculoasă în vecinătate” și afirmând că eventualitatea în care Rusia ar pierde război, ar genera un “șoc geopolitic”.

El a insistat că acest război “nu poate fi câştigat”, notând că “Ucraina se află în faţa unei puteri nucleare cu 140 de milioane de locuitori”, iar “Rusia este în faţa întregii NATO”. “Este un impas care poate uşor degenera într-un război mondial”, a spus Orban.

Liderul maghiar a subliniat că Ungaria a fost grav afectată de sancţiunile impuse Rusiei de UE, care au dus la creşterea preţului la petrol şi gaz, costul asigurării necesarului de energie al industriei ungare crescând de la 7 miliarde de euro în 2021 la 17 miliarde în 2022.

Premierul ungar a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat la ultima lor întâlnire, cu două săptămâni înainte de începerea războiului, că “nu avea nicio problemă cu aderarea Ungariei la NATO, ci doar cu a Ucrainei şi Georgiei”.

“Putin mi-a spus că problema lui o reprezintă bazele americane de rachete din Polonia şi România şi posibila extindere a NATO în Ucraina şi Georgia pentru a staţiona arme pe teritoriul lor. De asemenea, americanii s-au retras din acorduri importante de dezarmare”, a adăugat el. “Înţeleg ce a spus Putin. Nu accept ce a făcut”.

Acesta a mai spus că normele politice europene nu funcţionează în Rusia şi Europa trebuie găsească o cale de a trăi “cu o mare putere periculoasă în vecinătate”, atenţionând că, dacă Rusia ar pierde războiul, “ar fi un şoc geopolitic, un potenţial seism global, mult mai rău decât colapsul fostei Iugoslavii”.

“Faptul că Occidentul tratează acest scenariu cu atâta lejeritate arată o orbire îngrijorătoare în ce priveşte riscurile inerente politicilor noastre”, a apreciat el.

Potrivit lui Orban, pentru ca Europa să se poată apăra singură, “soluţia ar fi o NATO europeană”.

El a deplâns faptul că “Occidentul şi-a pierdut capacitatea de a uni lumea pentru o cauză” şi nu are voinţa de a media pacea.

“Deciziile luate la Bruxelles reflectă mai mult interese americane decât europene”, a menţionat Orban.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 09:46
 // Categoria: Sport // Autor:  Valentina Buza
24 Aug. 2026, 09:46 // Sport //  Valentina Buza

Republica Moldova a obținut o performanță importantă la Campionatul European de rugby pe plajă, desfășurat pentru al treilea an consecutiv la Chișinău, anunță Ministerul Educației.

Naționala feminină a cucerit în premieră titlul de campioană europeană. Tricolorele au avut o evoluție de excepție și au învins în marea finală selecționata Poloniei, scor 7-4.

Echipa a dominat faza grupelor, obținând trei victorii consecutive. Moldova a trecut de Grecia cu 13-0, de Estonia cu 10-2 și de Bulgaria cu 12-1, calificându-se fără emoții în faza finală.

Și naționala masculină a Republicii Moldova a urcat pe podium. „Haiducii” au devenit vicecampioni europeni, după ce au cedat în finală în fața Ucrainei, scor 5-7. Moldova a învins Grecia cu 14-0, Bulgaria cu 15-0 și Ucraina cu 5-3 în faza grupelor.

Potrivit Ministerului Educației, performanța confirmă rezultatele bune obținute de rugby-ul moldovenesc la ediția precedentă a Campionatului European. Atunci, naționala masculină a cucerit medaliile de argint, în timp ce reprezentativa feminină a obținut bronzul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!