Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

PLDM ar avea cu ce să-l compromită pe Recean. Cum e poreclit în MAI? Plîngău explică și de ce a participat la CPN PAS

02 Mart. 2023, 20:18
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2023, 20:18 // Politica //  Realitatea.md

PLDM ar avea acte compromițătoare, în urma unor verificări interne pe care le-a făcut asupra lui Dorin Recean, pe vremea când exercita funcția de ministru de Interne. Despre asta a dezvăluit președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, la emisiunea „Puterea A Patra”, ediția de joi, 2 martie curent. Potrivit politicianului, actualul prim-ministru mai avea și o poreclă printre angajații MAI. În plus, el are o explicație de ce a fost prezent Dorin Recean la Consiliul Politic Național al PAS.

În primul rând, Dinu Plîngău este de părere că guvernarea a schimbat un rău pe un rău mai mare, referindu-se la fosta prim-ministră Natalia Gavrilița și actualul prim-ministru, Dorin Recean. În această ordine de idei, a dezvăluit că PLDM ar avea acte compromițătoare, după ce a dispus anumite verificări în perioada în care Dorin Recean deținea funcția de ministru de Interne (2012-2015).

Astfel, a dat de înțeles că activitatea sa la MAI a fost una mai puțin productivă, amintind că însuși Dorin Recean a recunoscut că pe numele său sunt deschise anumite procesele penale. Ba mai mult, printre angajați, ar fi fost poreclit „rucsac”, doar că nu este clar de ce anume așa.

Totodată, Dorin Recean a participat duminica trecută, 26 februarie curent, la Consiliul Național Politic al PAS, pentru că membrii echipei care deține majoritate parlamentară în țară ar fi avut nevoie de explicații de ce anume el a fost numit în această funcție.

Amintim că, într-adevăr, prezența prim-ministrului Dorin Recean la o întrunire politică, în contextul în care el nu este membru PAS și nici nu a fost încă invitat să fie, a trezit întrebări. Despre ea s-a aflat dintr-o postare a Nataliei Gavrilița care a rămas vicepreședinta PAS. Din imagini se vede că șeful Guvernului a luat cuvânt de la tribună. Și prezența Maiei Sandu a trezit aceleași întrebări, pentru că, în conformitate cu legislația în vigoare, calitatea de președinte al Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite.

Până acum, nu s-a venit cu vreo explicație oficială din partea PAS, dar a stârnit cel puțin o reacție din partea membrilor PLDM. Fostul deputat Tudor Deliu s-a amuzat de situație.

Mai este de menționat că, în aceeași zi, a avut loc ședința CPN al PLDM, dar și al Platformei DA.

FOTO Prim-ministrul Dorin Recean nu este membru PAS, dar a ținut cuvântare la întrunirea politica. Se cere în echipă?!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!