Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Mitropolitul Basarabiei felicită Parlamentul pentru sintagma „limba română”: … cu arhierească binecuvântare

03 Mart. 2023, 18:05
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Mart. 2023, 18:05 // Politica //  Realitatea.md

Mitropolitul Petru al Basarabiei a adresat un mesaj de felicitare și susținere președintelui Parlamentului, deputatului PAS Igor Grosu, dar și deputaților care au votat, deocamdată în prima lectură, substituirea sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română” în textul legilor Republicii Moldova și în Constituție. „… Cu deosebită considerație și arhierească binecuvântare”.

Conducerea Mitropoliei Basarabiei, în persoana Mitropolitului Petru, a apreciat inițiativa.

„Este un act de cutezanță și un pas remarcabil în direcția restabilirii adevărului istoric al limbii și al identității noastre etnice. Atitudinea dumneavoastră devine cea mai vrednică metodă de a le onora efortul înaintașilor noștri, care au apărat apartenența etnică și lingvistică cu preț de sânge. (…) Această acțiune este necesară pentru a elimina confuzia și a restabili un adevăr care aduce claritate și coerență în textul legislativ, prin recunoașterea faptului că limba română este limba oficială a Republicii Moldova, cea mai importantă componentă a patrimoniului cultural al națiunii noastre”, scrie în comunicatul emis.

Totodată, mitropolitul a îndemnat deputații să adopte schimbarea în lectură finală.

„Închei prin a vă exprima nădejdea că această inițiativă va avea un efect pozitiv asupra întregii societăți și va consolida solidaritatea și unitatea între toți cetățenii Republicii Moldova, bucurându-ne pe deplin că ne-am învrednicit a fi generația care poate citi, asculta, vorbi şi simți limba română într-o libertate absolută”.

Pe 2 martie 2023, Parlamentul a adoptat în prima lectură, cu votul a 54 de deputați PAS, proiectul de lege care prevede ca în legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu „limba română”, la fel vor fi înlocuite cu „limba română” și sintagmele: limba oficială, limba de stat sau limba maternă. BCS a protestat.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!