Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Adunarea Generală a Judecătorilor, planificată pentru 17 martie. Magistrați: Zvonurile despre boicot sunt false!

04 Mart. 2023, 11:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Mart. 2023, 11:07 // Actualitate //  Realitatea.md

Majoritatea magistraților va participa la Adunarea Generală a Judecătorilor, planificată pentru data de 17 martie, iar zvonurile privind un eventual boicot al judecătorilor sunt neîntemeiate. O spune președintele interimar al Asociației Judecătorilor din Republica Moldova, Ion Chirtoacă. În același timp, judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Angela Bostan, spune că potrivit legii, Adunarea Generală a Judecătorilor trebuie să-i aleagă pe noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor. Magistrata se întreabă însă cum va avea loc acest lucru în condițiile în care mulți judecători au contestat deciziile comisiei pre-vetting.

„Punctul de pe ordinea de zi ce vizează alegerea CSM este un deja-vu, așa cum era până în 2018 atunci când mergeam la Adunarea Generală fiind promovate anumite persoane, pentru care se opta să se voteze masiv. Legea prevede că Adunarea Generală și alegerea CSM se petrece după evaluarea ultimului candidat, astăzi la CSJ avem 15 contestații dintre care 13 sunt judecători din primă instanță. Dacă cel puțin una din contestații se admite, se prezumă că judecătorii nu sunt evaluați. Noi mergem să alegem la Adunarea Judecătorilor judecători din prima instanță, cum rămâne cu dreptul acelui judecător de a participa la concurs?”, a spus judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Angela Bostan, în timpul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit președintelui interimar al Asociației Judecătorilor, zvonurile privind un boicot din partea magistraților a Adunării Generale a Judecătorilor sunt neîntemeiate. Anterior, ministra Justiției a atenționat corpul judecătoresc că dacă Adunarea Generală a Judecătorilor nu se va convoca, vor fi luate alte măsuri menite pentru a evita blocarea sistemului.

„Avem fixată Adunarea Generală a Judecătorilor pentru data de 17 martie. Și nu înțeleg de unde au apărut declarațiile politicienilor că judecătorii boicotează această Adunare. Chiar și doamna ministru deja a spus că dacă judecătorii nu vor participa la Adunarea Generală vor urma măsuri mai dure. Poate se gândește ca judecătorii care sunt mai vocali să-i ducă la penitenciarul Nr. 13? Adunarea Generală a Judecătorilor nu este doar pentru alegerea membrilor CSM. Prin lege este stipulat că Adunarea Generală a Judecătorilor are loc în prima jumătate a lunii februarie sau în luna martie, cel târziu. Iar primul punct pe ordinea de zi este raportarea activității CSM pe anul precedent”, a mai spus președintele interimar al Asociației Judecătorilor din Republica Moldova, Ion Chirtoacă.

La 2 martie Parlamentul a aprobat un proiect de lege potrivit căruia Adunarea Generală a Judecătorilor poate fi convocată și deschisă de către ministrul Justiției, în cazul în care expiră mandatul președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). De asemenea, potrivit proiectului aprobat de Parlament, în cazul în care Adunarea Generală a judecătorilor nu a avut loc din lipsă de cvorum, adunarea repetată se va desfășura în termene restrânse, iar cvorumul pentru Adunarea Generală repetată va fi redus la 1/3.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 07:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 07:32 // Societate //  Valentina Buza

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) va verifica, până la 18 decembrie 2026, modul în care este organizat programul prelungit în instituțiile municipale de învățământ din Chișinău. Potrivit autorităților municipale, în anul de studii 2026–2027, de programul prelungit beneficiază 31.848 de elevi, organizați în 1.126 de clase și grupe din 113 instituții de învățământ.

În cadrul monitorizării, vor fi evaluate condițiile de siguranță și igienă, spațiile destinate activităților și odihnei copiilor, organizarea alimentației, respectarea orarului și calitatea activităților educative.

De asemenea, autoritățile vor verifica modul în care este asigurată supravegherea elevilor și sprijinul oferit acestora pe durata programului prelungit. În urma controalelor, instituțiile de învățământ vor trebui să remedieze eventualele deficiențe constatate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile municipale îi îndeamnă pe părinți să completeze un chestionar anonim privind calitatea serviciilor educaționale și condițiile oferite copiilor în cadrul programului prelungit. Prin intermediul acestuia, părinții își pot exprima opiniile și semnala eventualele probleme, contribuind la îmbunătățirea condițiilor pentru elevi.

Chestionarul poate fi completat AICI.