Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Comisia pre-vetting: Începe evaluarea non-judecătorilor, înaintați de Parlament la CSM

17 Ian. 2023, 15:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
17 Ian. 2023, 15:48 // Actualitate //  Victoria Laur

A început evaluarea grupului de candidați înaintați de Parlament la funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Lista este formată din 12 persoane, admise la concurs printr-o decizie a Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități.

Cei vizați sunt juriști liber profesioniști, avocați și reprezentanți ai societății civile și mediului academic. Ei vor trece prin procesul de verificare a integrității financiare și etice, pentru a putea deveni eligibili să ocupe o funcție de membru permanent în CSM.

În primă etapă, Comisia de evaluare a expediat candidaților formularul declarației de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani, pentru a fi completat, semnat electronic și remis Secretariatului Comisiei în termen de 7 zile. Formularul declarației va include atât informațiile privind averea și interesele personale celor care candidează la funcția de membru în CSM, cât și lista persoanelor apropiate din sistemul judecătoresc, al procuraturii și serviciul public.

Dacă informațiile nu vor fi prezentate în termen, Comisia va avea temei să nu îi promoveze. În cadrul examinării dosarelor, se vor analiza veniturile și proprietățile candidaților și a familiilor acestora. Totodată, candidații se va verifica dacă persoanele corespund criteriilor de integritate etică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După examinarea informațiilor acumulate, candidații vor fi invitați la audieri publice, iar procesul de evaluarea va finaliza cu emiterea de către Comisia Pre-Vetting a deciziilor pentru fiecare în parte.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, rezultatele evaluării vor fi anunțate public pe site-ul Comisiei, transmise candidaților și Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului.

Dintre candidații non-judecători care vor promova evaluarea Comisiei Pre-Vetting, Parlamentul va numi, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși, șase membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, noua componență a CSM va fi formată din 6 judecători, aleși prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, și 6 non-judecători, numiți de Parlament.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.