Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Bancherul austriac Alexander Picker este noul Președinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank

06 Mart. 2023, 13:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Mart. 2023, 13:11 // Actualitate //  Realitatea.md

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) l-a aprobat pe Alexander Picker în funcția de Președinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank. O decizie în acest sens a fost luată la 3 martie curent, de către Comitetul executiv al BNM.

Alexander Picker este un bancher cu experiență de peste 30 de ani de activitate în domeniu.

Noul președinte al Moldindconbank este cunoscut drept un expert în planificarea, implementarea și menținerea proceselor de afaceri în domeniile Corporate și Trezorerie, Retail, Credit & Risk Management, IT și Operațiuni. S-a specializat în gestionarea crizelor și a gestionat cu succes fuziuni juridice și operaționale.

Alexander Picker cunoaște specificul activității bancare în spațiul ex-sovietic, dar și din Europa Centrală și de Est, activând în calitate de manager de top la bănci din Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Muntenegru, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Rusia, Polonia, Serbia. De asemenea, deține experiență în sectoarele bancare din Germania şi Italia.

Din 2020, deține funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al Ipoteka Bank, Uzbekistan, iar din 2021 – de director independent, neexecutiv al Consiliului de Supraveghere în Golomt Bank, Mongolia.

Este un promotor al tehnologiei blockchain și al digitalizării. Printre altele, din 2019 a consiliat bursa austriacă de criptomonede Bitpanda. De asemenea, a condus start-up-ul austriac BCB4U AG din domeniul blockchain banking.

În 2015, Alexander Picker s-a alăturat Komercijalna Banka, Belgrad, în calitate de președinte al Comitetului executiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Între 2007 și 2010 a fost CEO al ATF Bank, Kazahstan și vicepreședinte executiv al UniCredit Group, după achiziționarea băncii. Din 2011 până în 2015, a fost CEO în cadrul Hypo-Alpe-Adria International Group în Slovenia, Bosnia și Herțegovina și, în cele din urmă, al întregului grup din Austria.

În perioada 2018-2019, Alexander Picker a deținut funcția de director executiv al Transparency International din Austria. Timp de doi ani, până în 2021, a fost specialist principal în proiecte la Banca Mondială.

Noul președinte al Moldindconbank este un speaker frecvent la conferințe bancare internaționale. Alexander Picker posedă nouă limbi, inclusiv engleză, germană, rusă, sârbă, poloneză. Este magistru în drept și doctor în filologie slavonă.

Alexander Picker spune că a acceptat propunerea de a conduce Moldindconbank pentru că este o provocare interesantă, într-o perioadă cu șocuri și turbulențe la nivel regional.

„O corabie puternică, așa cum este Moldindconbank, înfruntă dârz valurile și merge sigur spre vreme frumoasă”, a declarat bancherul.

Noul președinte al Moldindconbank și-a anunțat și prioritățile pentru mandatul său la conducerea băncii.

„Vom continua să implementăm strategia noastră – de a fi o bancă orientată exclusiv spre client. Pentru a ne realiza obiectivul, avem tot de ce este nevoie, inclusiv cea mai bună echipă. Va trebui să facem mulți pași mici, dar și un salt major. Vorbesc aici despre noul program IT al băncii, pe care îl realizăm în acest an”, a menționat Alexander Picker.

Moldindconbank este una dintre cele mai mari bănci comerciale din Republica Moldova și deține poziții de lider în segmentele carduri, credite imobiliare, rețea de sucursale.

P.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 11:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
18 Aug. 2026, 11:22 // Slider //  Vlada Ciorici

Cadrele didactice din țară vor ieși miercuri, 19 august, între orele 09:00 și 11:30, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la o acțiune de protest organizată de Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ).

Sindicaliștii cer autorităților să respecte angajamentul privind majorarea salariilor cadrelor didactice și ale personalului auxiliar, promisă începând cu 1 septembrie 2026.

„Nu cerem privilegii, cerem respectarea angajamentelor asumate și o salarizare care să reflecte importanța muncii din educație și știință”, se arată în mesajul FSEȘ.

Organizatorii precizează că protestul nu este îndreptat împotriva elevilor, studenților sau părinților, ci vine în apărarea unei educații de calitate, susținută de profesioniști bine remunerați.

În cadrul acțiunii va fi adoptată o Rezoluție, iar revendicările vor fi transmise oficial autorităților.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Președinta țării a declarat luni, 17 august în cadrul unui interviu la teleradio moldova că  autoritățile nu puteau anticipa, la începutul anului 2026, o serie de evenimente care aveau să afecteze economia și finanțele publice.

Majorarea salariilor profesorilor întârzie! Maia Sandu: ”Statul nu avea de unde să știe că va fi războiul din Iran”

Amintim că pe 12 august, ministrul educației a precizat după ședința Guvernului, că majorarea salariilor profesorilor este încă neclară.