Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Mihailov: Judecătorii trebuiau să se gândească la interesul public, justiția este făcută pentru cetățeni

21 Mart. 2023, 07:58
 // Categoria: Homepage // Autor:  Redacția Realitatea
21 Mart. 2023, 07:58 // Homepage //  Redacția Realitatea

După ce comisia pre-vetting va finaliza evaluarea tuturor candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul non-judecătorilor, Parlamentul va aproba numirea acestora pentru a permite deblocarea sistemului. O spune ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, care le cere judecătorilor să pună în prim-plan interesul public și să-i aleagă cât mai curând și pe membrii CSM din rândul judecătorilor. Veronica Mihailov-Moraru recunoaște că un CSM format doar din reprezentanții societății civile este unul mai puțin reprezentativ, însă spune că autoritățile nu pot permite blocarea reformei justiției, notează ipn.md.

Ieri, în timpul Consiliului Suprem de Securitate (CSS) s-a decis accelerarea creării Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit președintei Republicii Moldova, noul CSM urmează să fie funcțional în cel mult 30 de zile, Parlamentul numindu-i în funcție pe membrii non-judecători, care au promovat verificarea comisiei de evaluare externă. Ministra Justiției recunoaște că în lipsa judecătorilor CSM este un organ mai puțin reprezentativ, însă și-a exprimat speranță că judecătorii vor da dovadă de responsabilitate și-și vor delega membrii judecători în CSM pentru a debloca sistemul.

„Sunt de acord că CSM trebuie să fie un organ reprezentativ pentru interesele corpului judecătoresc. Dar atât timp cât corpul judecătoresc frânează acest proces de selectare a judecătorilor din cadrul CSM, noi nu putem sta la nesfârșit, afectând interesul public. Modificările operate Constituției anul trecut au permis diversificarea componenței din cadrul CSM, fiind vorba de 6 judecători și 6 reprezentanți ai societății civile. 3 candidați din rândul non-judecătorilor au trecut de pre-vetting, sperăm ca membrii non-judecători cel puțin să deschidă funcționalitatea sistemului. În paralel, sperăm că vor fi examinate curând contestațiile celor care n-au fost de acord cu comisia pre-vetting și judecătorii vor veni până la 28 aprilie și cu alte soluții. Judecătorii la Adunarea Generală trebuiau să se gândească la interesul public, justiția este făcută pentru cetățeni și trebuiau să purceadă la selectarea membrilor CSM”, a spus Veronica Mihailov-Moraru în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Juristul Vladislav Gribincea spune că supărarea judecătorilor este cauzată de rigurozitatea criteriilor comisiei de evaluare. Totuși, potrivit expertului, curățarea sistemului prin excluderea persoanelor cu probleme de integritate este unica modalitate de a reforma justiția.

„Judecătorii sunt supărați. Sunt supărați pentru că Guvernul, autoritățile, au început verificarea integrității lor. Judecătorii nu sunt de acord cu această reformă pentru că au văzut că din 28 de candidați au trecut doar 5. Constituirea CSM este doar prima etapă, după care urmează evaluarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, apoi judecătorii Curților de Apel, apoi președinții instanțelor. Ei n-au vrut să creeze acest Consiliu acum sperând că această reformă se va împotmoli și nu se va ajunge mai departe. E clar că acest vetting nu este un exercițiu plăcut, dar persoanele oneste nu trebuie să se teamă. Judecătorilor li s-a spus să se autoepureze. N-au făcut-o. Au tolerat abuzurile colegilor lor. Dacă CSM lucra, dacă procurorii anticorupție își făceau treaba, dacă selecția era ok, nu se ajungea aici”, a explicat juristul Vladislav Gribincea.

Ieri, Consiliul Suprem de Securitate a venit cu recomandarea ca Parlamentul să înceapă pregătirea cadrului legal pentru crearea Curții Anticorupție, care va examina dosarele de mare corupție și dosarele de corupție din justiție. Curtea Anticorupție ar urma să fie funcțională în cel mult 3 luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, CSS a recomandat Ministerului Justiției și Institutului Național al Justiției să conlucreze pentru a pregăti și a aduce tineri judecători în sistem.

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!