Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

VIDEO Mai este nevoie de dialog între Chișinău și Moscova? Cum răspunde speakerul Igor Grosu

21 Mart. 2023, 12:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Mart. 2023, 12:18 // Actualitate //  Realitatea.md

„Eu nu văd cum să discutăm noi cu o conducere care comite atrocități și crime împotriva poporului ucrainean”. Este declarația președintelui Parlamentului, Igor Grosu, făcută în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei, cu privire la dialogul între Chișinău și Moscova.

„Eu cred că e suficient așa, la nivel diplomatic trebuie să continuăm să dialogăm, pentru că avem cetățenii noștri acolo, au ei cetățenii lor aici; la nivelul chestiunilor de ordin umanitar noi trebuie să continuăm dialogul, să facem schimb de note atunci când ceva nu este clar ș.a.m.d. La nivel înalt, eu nu văd cum să discutăm noi cu o conducere care comite atrocități și crime împotriva poporului ucrainean. Eu nu văd, ce să discutăm noi, ei să-mi spună că acolo îi „operațiune specială” și eu să le spun că acolo-i genocid? La momentul de față, eu nu văd ce am putea noi discuta”, a precizat Igor Grosu.

Igor Grosu a mai fost întrebat și despre o posibilă vizită a lui Vladimir Putin la Chișinău, dar și despre sancțiunile impuse de Uniunea Europeană contra Rusiei, la care se alătură și Republica Moldova.

„Nu contează ca el să vină aici, noi tare nici nu ardem de dorul să-l vedem aici. E vorba de o decizie, de un semnal politic foarte clar și țările semnatare ale acestei convenții care se pune în aplicare, inclusiv noi, pentru că am semnat și susținem astfel de decizii. Sigur că asta îi deranjează enorm la nivel de imagine, la nivel de atitudine din partea liderilor celor mai importante țări, dar lucrurilor trebuie de spus pe nume, acestea-s atrocități, acestea-s crime”, a conchis speakerul.

Recent, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a anunțat că Republica Moldova pregătește o listă în care sunt incluse 25 de persoane care vor fi sancționate pentru încălcarea drepturilor omului în Ucraina. Șeful diplomației moldovenești a precizat că este vorba de interdicții de călătorie, înghețarea conturilor bancare sau a bunurilor persoanelor fizice implicate în agresiunea contra Ucrainei.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.