Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Curtea Penală Internaţională, vizată de ”ameninţări” ruse după ce a emis un mandat de arestare împotriva lui Putin

22 Mart. 2023, 20:25
 // Categoria: Life // Autor:  Ursu Ana
22 Mart. 2023, 20:25 // Life //  Ursu Ana

Organismul legislativ al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a denunţat miercuri ”ameninţări” provenind din Rusia la adresa unor membri ai CPI, după ce aceasta a emis un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru crima de război de „deportare ilegală” de copii ucraineni, informează AFP, scrie agerpres.ro.

Preşedinţia Adunării Statelor Părţi, ce regrupează cele 123 de ţări membre ale CPI, a declarat că au existat „ameninţări” împotriva Curţii şi „măsuri anunţate împotriva procurorului şi judecătorilor implicaţi în eliberarea de mandate de arestare în situaţia din Ucraina”.

Rusia a anunţat luni declanşarea unei anchete penale împotriva procurorului şi a trei judecători ai CPI, după emiterea de către această jurisdicţie a unui mandat de arestare ce îi vizează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Rusiei şi un obişnuit al declaraţiilor răsunătoare, i-a sfătuit în aceeaşi zi, potrivit media olandeze, pe Telegram pe judecătorii CPI „să privească atent cerul”, aluzie la capacităţile de atac ruse.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul ….”, a avertizat fostul preşedinte rus.

Organismul legislativ al CPI a deplâns într-un comunicat „tentative de obstrucţionare a eforturilor internaţionale menite să garanteze responsabilitatea unor acţiuni interzise de dreptul internaţional general”.

Adunarea Statelor Părţi a „reafirmat de asemenea deplina sa încredere în Curte”.

Procurorul CPI, Karim Khan, care anchetează de peste un an asupra unor eventuale crime de război sau împotriva umanităţii comise în timpul ofensivei ruse, a declarat pentru AFP că numărul presupuselor deportări de copii ucraineni spre Rusia sau spre teritorii pe care ea le controlează „atinge mii”.

Potrivit Kievului, peste 16.000 de copii ucraineni au fost deportaţi spre Rusia de la declanşarea invaziei, pe 24 februarie 2022, care ar fi fost plasaţi în instituţii, centre de primire sau daţi spre adopţie unor familii în Rusia.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!