Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Bolea: Exportul produselor moldovenești în România au depășit suma record de un miliard de euro

24 Mart. 2023, 07:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
24 Mart. 2023, 07:41 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Exportul produselor moldovenești în România au depășit suma record de un miliard de euro. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Ministrul spune că autoritățile celor două state identifică noi modalități ca producătorii Republicii Moldova să-și poată vinde produsele pe piața românească. De cealaltă parte, exporturile spre CSI au înregistrat o scădere cu 30%, iar continuarea războiului din Ucraina va diminua și mai mult cifra de export, notează ipn.md.

Potrivit datelor oficiale, prezentate de Biroul Național de Statistică, România este prima în topul statelor care cumpără cele mai multe produse moldovenești – 28,6%. Ministrul Agriculturii spune că România rămâne principalul partener comercial al țării, mai ales după războiul din Ucraina când cifra exporturilor pe piața CSI s-a prăbușit.

„Exporturile în România au depășit suma de un miliard de euro. În 2021 am avut un export în România de peste 800 de milioane, acum am depășit miliardul. CSI atinge suma de 240 de milioane de dolari, aici înregistrăm o scădere anuală a cifrei de afaceri pe segmentul de export cu 25-30%. Suntem într-o continuă diminuare a cifrei de export pe piețele din Est, acest lucru este cauzat, în primul rând, de logistica foarte complicată și foarte scumpă. Polonia a blocat hotarul cu Belarus, nu permite trecerea pentru transportatorii de oriunde, asta a scumpit transportul pentru a intra în zona CSI, ceea ce face aproape imposibilă activitatea economică și total neprofitabilă”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Ministrul spune că războiul a distrus multe zone agricole din Ucraina, iar Republica Moldova a început să exporte legume în țara vecină, deși până la război Republica Moldova era cea care cumpăra legume din Ucraina.

„În Ucraina acum se duc legume. Republica Moldova dintr-o țară, tradițional, importatoare de ceapă din Ucraina, astăzi ne-am transformat într-o țară exportatoare. Vara trecută am exportat în Ucraina și alte legume. Regiunile lor legumicole au fost distruse și din acest considerent s-a început circuitul invers”, a mai spus vicepremierul Vladimir Bolea.

Ministrul mai spune că piața românească este una prioritară pentru Republica Moldova, iar autoritățile își propun extinderea acesteia prin promovarea produselor moldovenești.

„Acum toată economia se orientează spre România, suntem în discuții cu Agenția de Investiții, Camera de Comerț din Republica Moldova și cea din România pentru crearea unor expoziții „Fabricat în Moldova”. Sunt unele expoziții gratuite pentru micii producători din Republica Moldova și avem mulți cu produse de o calitate deosebită. Încercăm să ne promovăm cât mai mult, pentru că potențialul de consum și de achiziții pe piața românească este unul foarte mare”, a explicat Vladimir Bolea.

Pentru promovarea produselor noastre pe piața românească, producătorii sunt invitați să participe la expoziția „Republica Moldova Prezintă”, organizată în luna mai la Cluj-Napoca și în luna iunie la Brașov. Cererile de participare vor fi primite până pe 30 aprilie 2023.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!