Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Un fost ofițer CIA susține că Moldova ar trebui să se unească cu România, ca să nu aibă soarta Ucrainei

27 Mart. 2023, 07:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
27 Mart. 2023, 07:10 // În Lume //  Redacția Realitatea

Dacă războiul pornit de Rusia nu se va încheia prin înlăturarea lui Putin de la putere, acesta își va pune în aplicare ambițiile teritoriale, Republica Moldova fiind una dintre ele. Este declarația lui James L. Olson, un fost ofițer de elită în Directoratul de Operațiuni al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite (CIA).

El a menționat că planul lui Putin legat de Moldova a fost amânat din cauza problemelor mari pe care le are privind războiul din Ucraina, dar a averizat că liderul de la Kremlin încearcă, prin serviciile sale de informații, să o elimine pe Maia Sandu.

„Republica Moldova este o țară cu risc extrem. Dacă războiul nu se termină printr-o înlăturare a lui Putin, acesta se poate ușor extinde. Cunoaștem ambițiile regionale ale lui Putin. Își dorea să consolideze controlul asupra estului Ucrainei, să pună mâna pe toată coasta ucraineană a Mării Negre și să preia controlul asupra Moldovei. Pentru că Moldova e o țintă. Putin vrea Moldova, are o puternică bază de operații în Transnistria. Putin ar putea folosi Transnistria ca să atace militar Moldova. Putin încearcă, prin serviciile sale de informații, să o elimine pe Maia Sandu. Și gândiți-vă ce s-ar putea întâmpla dacă va face asta. Putin are deja un „președinte-marionetă” în Belarus, pe Lukașenko.

Dacă va pune mâna pe Moldova, Putin va înconjura 77% din Ucraina, informează fostul șef al Contrainformațiilor din CIA.

„Iar lumea trebuie să conștientizeze că Republica Moldova este într-un mare risc. Rușii i-au spus deja președintei Maia Sandu că dacă Moldova se va uni cu România sau se va alătura NATO poate avea aceeași soartă ca Ucraina. Însă planul lui Putin legat de Moldova a fost amânat din cauza problemelor mari pe care le are privind războiul din Ucraina. Însă în mod cert planul pe termen lung al lui Putin include încercuirea Ucrainei. Și asta înseamnă clar că Putin vrea Moldova”, a mai declarat el.

În opinia lui Olson, cea mai bună opțiune pentru a salva Moldova ar fi să se unească cu România.

„Cultural, etnic și lingvistic, sunteți două popoare similare. O unire a Republicii Moldova cu România i-ar asigura o mare protecție. Iar dacă Moldova ar face parte din România ar fi automat membru NATO. Sunt însă îngrijorat dacă Republica Moldova ar încerca să se alăture NATO de una singură. Pentru că acest lucru ar fi foarte provocator pentru ruși și i-ar îndemna cumva la un atac asupra Moldovei. Și cred că cea mai bună soluție ar fi ca Moldova să se unească cu România. Și sper că unirea Moldovei cu România se va întâmpla”, a argumentat fostul ofițer CIA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 18:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
03 Nov. 2026, 18:00 // Societate //  Cătălina Boico

Reparația capitală a podului Ismail din Chișinău va costa aproximativ 10 milioane de euro, scrie IPN. Proiectul prezentat de autoritățile municipale prevede consolidarea elementelor de rezistență ale construcției, precum și reabilitarea carosabilului.

Primarul Ion Ceban a menționat că podul Ismail, construit în 1968, nu a beneficiat de reparații capitale nici în perioada sovietică, nici după proclamarea independenței Republicii Moldova. Potrivit edilului Capitalei, până în prezent au fost efectuate doar intervenții sporadice pentru menținerea siguranței construcției, în timp ce în ultimii ani lucrările de întreținere au fost realizate constant.

„Este un proiect foarte mare pentru Chișinău și ne propunem ca joi să venim în fața CMC pentru a aproba acordul de prefinanțare pe care îl avem cu partenerii. Este o reușită când, în mai puțin de 3 luni, am obținut acest aviz de la BERD. După ce va fi votat, vom putea începe toate procedurile legale de a realiza reconstrucția podului. Este vorba de o sumă de 10 milioane de euro, 200 de milioane de lei, deoarece podul este vechi și într-o stare deplorabilă”, a declarat Ion Ceban.

Potrivit edilului, lucrările sunt necesare atât pentru sporirea siguranței participanților la trafic, cât și pentru fluidizarea circulației în zonă.

Viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, a subliniat că podul este una dintre cele mai importante artere din Chișinău. Acesta este traversat zilnic de peste 100 de mii de autovehicule, deși a fost proiectat inițial pentru un trafic de aproximativ 30-50 de mii de mașini.

Ilie Ceban a mai adăugat că expertiza tehnică a constatat că podul se află într-o stare nesatisfăcătoare și necesită reparații capitale. Potrivit sursei citate, printre problemele identificate se numără fisuri ale grinzilor, deteriorarea elementelor de sprijin și a hidroizolației precum și coroziunea armăturii. Sunt uzate la fel trotuarele și parapetele, iar carosabilul e într-o stare deplorabilă.

Proiectul de reabilitare prevede înlocuirea grinzilor marginale și a unor componente tehnice, modernizarea sistemului de iluminat public și înlocuirea rețelelor vechi pentru transportul public. Pentru perioada în care podul va fi închis pentru reparații, autoritățile vor amenaja un drum temporar care să mențină legătura între sectoarele orașului. Municipalitatea estimează că lucrările vor începe în primăvara anului 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!