Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

FOTO 32 de localități din 12 raioane ale țării au rămas fără lumină. Vântul puternic a doborât zeci de copaci

28 Mart. 2023, 15:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2023, 15:25 // Actualitate //  Realitatea.md

Premier Energy Distribution anunță că, din cauza vântului puternic, 32 de localități din 12 raioane au rămas astăzi fără lumină. Au fost înregistrate multiple avize „Ruptură de conductor” din care majoritatea au fost deja localizate și securizate, iar altele se află în lucru.

„Rupturile de conductor se datorează căderii copacilor și a crengilor rupte de vânt peste liniile electrice aeriene. Pentru înlăturarea consecințelor intemperiei și restabilirea furnizării energiei electrice către consumatorii afectați au fost implicate formațiunile de intervenție operativă, care lucrează în teren. Echipele mobile ale Premier Energy Distribution inspectează instalațiile pentru identificarea și efectuează lucrările necesare de reparație, după care realimentează consumatorii râmași fără energie electrică”, anunță responsabilii.

Între timp, IGSU, continuă să intervină în lichidarea situațiilor de risc în urma condițiilor meteo nefavorabile.

„Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență continuă să intervină în lichidarea situațiilor de risc în urma rafalelor de vânt puternic înregistrate pe teritoriul țării. Astfel, salvatorii din capitală au fost solicitați pentru a efectua lucrări de defrișare a copacilor căzuți pe străzile: Vissarion Belinski, Cetatea Albă, dar și șoseaua Muncești, unde arborii blocau circulația pe traseu. Totodată, pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pe strada Dimitrie Cantemir nr.5, dar și pe strada Calea Ieșilor nr. 67, pentru înlăturarea unor țigle metalice care au fost deteriorate și smulse de pe acoperișul unor blocuri de locuit”, precizează IGSU.

Tot de intervenția pompierilor, pentru lucrări de defrișare a copacilor în vederea deblocării traseelor naționale, salvatorii au intervenit în localitatea Molovata, raionul Dubăsari, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în localitatea Antonești din raionul Cantemir, dar și pe traseul R-34 Giurgiulești – Cahul.

„Mai mult, salvatorii au intervenit pe strada Teliman nr.4 din raionul Ceadîr-Lunga, unde au demontat acoperișul unui balcon deteriorat de vânt, care risca să cadă peste trecători. Pentru lucrări de demontare și înlăturare a foilor de ardezii și țiglelor metalice smulse de vânt, pompierii au intervenit în municipiul Bălți și Comrat. Angajații IGSU vor continua să monitorizează situația în țară, provocată de condițiile meteo nefavorabile. Potrivit IGSU, până la această ora salvatorii și pompierii au intervenit în 22 situații de risc în urma rafalelor de vânt puternic”, se arată în comunicatul IGSU.

Premier Energy Distribution recomandă oamenilor, în legătură cu existența riscului de electrocutare în urma atingerii accidentale de conductoarele rupte și aflate la sol:

  • ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni și copaci;
  • marcați la distanță locul rupturii conductorului electric şi securizați perimetrul acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
  • nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;
  • instruiți copiii cum să se comporte în această situație, cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a transmite informația respectivă furnizorului de energie electrică;
  • despre orice incident informați în regim de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h – 022-43-11-11 sau la cel local, indicat în factură.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:28 // Slider //  Ana Panaguța

Deputatul PAS Marcel Spatari îi îndeamnă pe cetățeni să nu se grăbească să depună cererile pentru compensațiile la energie, întrucât perioada de înregistrare este deschisă până pe 27 noiembrie. Declarația vine după cazul tragic de la Primăria Soroca, unde o femeie a murit în timp ce aștepta la rând pentru a depune o cerere de acordare a ajutorului.

Întrebat dacă mecanismul de depunere a cererilor poate fi simplificat pentru a evita astfel de situații, parlamentarul a declarat că procedura este deja una simplă și poate fi realizată inclusiv de acasă, de pe telefon sau calculator.

Spatari a recunoscut însă că nu toți cetățenii au acces la aceste posibilități și a făcut apel către asistenții sociali să informeze oamenii că nu este nevoie să se grăbească.

„Îmi dau seama că este o alertă în societate, pentru că se vorbește foarte mult, dar îndemnul meu este să se comunice oamenilor că avem timp pentru înregistrare până pe 27 noiembrie și că nu este o grabă foarte mare”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Totodată, acesta a apreciat munca asistenților sociali, care îi ajută pe cetățeni să completeze cererile, în pofida volumului mare de lucru.

 

Amintim că, o femeie a decedat după ce i s-a făcut rău în incinta Primăriei municipiului Soroca, unde se afla pentru a depune o cerere de acordare a compensațiilor la energie. Cazul s-a produs pe 3 noiembrie. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, femeia venise la primărie împreună cu soțul său și fusese recent externată din spital.

O femeie a murit după ce i s-a făcut rău la Primăria Soroca: aștepta să depună cererea pentru compensații la energie