Șoferul de 27 de ani, care a decedat în această dimineață, în urma accidentului de pe Albișoara, a urcat beat la volanul unei mașini străine, iar mai mult de atât nu deținea permis de conducere.
Poliția spune că, după ce a fost sesizată, în jurul orei 03:40, despre producerea impactului, la fața locului s-au deplasat oamenii legii.
„S-a stabilit preliminar că, un tânăr de 27 de ani, fiind la volanul unui automobil de marca „Volkswagen”, deplasându-se pe strada Albișoara din direcția străzii Vasile Alecsandri, a pierdut controlul asupra volanului tamponându-se într-un pilon. În urma impactului șoferul a decedat la fața locului, iar pasagerii acestuia de 26 și, respectiv, 27 de ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme”, spune poliția.
În cadrul cercetărilor polițiștii au stabilit că tânărul ar fi urcat la volan în stare de ebrietate. Mai mult, acesta nu deținea permis de conducere și ar fi luat mașina fără acordul stăpânului.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!



