Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Scandal într-un sat din Rezina: Primarul fiind beat a comis accident cu mașina Primăriei. Ar mai fi agresat o localnică

11 Apr. 2023, 18:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
11 Apr. 2023, 18:49 // Societate //  Elena Putregai

Scandal în localitatea Trifești din raionul Rezina, pentru că primarul Mihai Budurin, în stare de ebrietate la volan, ar fi fost implicat într-un accident cu automobilul Primăriei. Ba mai mult, este acuzat că a agresat o femeie. Totul ar fi avut loc în data de 20 martie 2023, în jurul orei 15:00, transmite Știri.md.

Primarul de Trifești a ajuns cu automobilul Primăriei într-un gard, deteriorând autoturismul și gardul. Acesta nu a apelat îndată Poliția, însă a chemat un evacuator. În timp ce primarul aștepta evacuatorul, o consăteancă s-a apropiat de el.

Femeia a spus pentru sursa citată că nu se află în relații bune cu primarul și l-a acuzat că era în stare de ebrietate. În timpul discuției cu primarul, i-a reproșat că în timpul orelor de muncă se află beat la volanul mașinii Primăriei și, astfel, s-au luat la ceartă, moment în care primarul ar fi lovit-o pe femeie, aceasta pierzându-și un cercel.

După acest caz, femeia a sunat la 112, iar a doua zi, după orele amiezii, a venit Poliția la fața locului.

Primarul Mihai Budurin a confirmat că a fost implicat într-un accident, însă a negat cele spuse de femeia care l-a acuzat că a agresat-o.

„Nu este corect. Doamna a fost la fața locului în timp ce venise evacuatorul. Șoferul de acolo este martor că nu a fost așa. (n.r. – nu a agresat-o). Am schimbat câteva vorbe, dar că am gresat-o fizic – nu. Poliția investighează cazul”.

Totodată, Budurin a negat că se afla în stare de ebrietate la volan. După ce mașina a fost urcată în evacuator, susține că a urcat într-o altă mașină, a unui cunoscut, și au mers împreună în urma evacuatorului. Pe drum, aceștia au fost stopați de oamenii legii, respectiv, primarul a mers direct la Inspectoratul de Poliție, unde a rămas și mașina Primăriei. Budurin susține că în aceeași zi a scris o cerere pentru a o recupera. Totodată, el spune că a plătit amendă pentru faptul că a părăsit locul accidentului.

Declarațiile primarului de Trifești nu coincid în totalitate cu declarațiile oamenilor legii.

Inspectoratul General al Poliției a declarat pentru Știri.md că, la data de 20 martie, în jurul orei 17:30, angajații IP Rezina au înregistrat un apel telefonic al unei persoane din satul Trifești, același raion, care a comunicat că a observat un bărbat la volanul unui automobil de marca Dacia, tamponându-se în gardul unei gospodării din localitate.

În timpul deplasării la locul accidentului, polițiștii au depistat pe traseu, în apropierea satului Țareuca, evacuatorul care transporta automobilul de marca Dacia accidentat. Ulterior, s-a stabilit că ar fi vorba despre mașina implicată în accidentul rutier despre care au fost anunțați. Peste puțin timp, polițiștii au stopat un alt automobil de marca „Renault” care se deplasa haotic. La volan s-ar fi aflat persoana căreia îi aparține mașina implicată în accident, adică primarul, deși acesta a declarat că nu el se afla la volan.

Potrivit Poliției, în timpul discuției, de la bărbat se simțea un miros puternic de alcool. Fiind testat cu aparatul „Drager”, rezultatul a arătat 0,63 mg/l în aerul expirat.

Ambele automobile au fost ridicate la parcarea IP Rezina. Conducătorul a fost tras la răspundere contravențională prin prisma art. 242 alin. (1) și art. 243 alin. (2), iar pentru faptul că conducea în stare de ebrietate a fost pornită o cauză penală. Cu privire la cazul precum că bărbatul, în aceeași zi, ar mai fi agresat o persoană, Poliția susține că aceasta nu a depus o cerere în modul stabilit. La îndemnul Poliției de a fi expusă unei expertize medico-legale, presupusa victimă a refuzat categoric.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
31 Aug. 2026, 21:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
31 Aug. 2026, 21:00 // Slider //  Ana Panaguța

Salariile angajaților din domeniul educației din Ucraina vor crește cu încă 20% de la 1 septembrie 2026. Anunțul a fost făcut de premierul ucrainean Serghei Korețki, care a precizat că, de la începutul acestui an, veniturile cadrelor didactice au mai fost majorate cu 30%.

Potrivit premierului, creșterea vizează salariile de funcție ale cadrelor didactice și științifico-didactice, de la care sunt calculate majoritatea sporurilor și plăților suplimentare.

Tot de la 1 septembrie va fi schimbat și sistemul de salarizare din educație. Ucraina renunță la grila unică de salarizare și trece la un sistem în care salariul de funcție va fi stabilit în funcție de postul ocupat și de o valoare de bază, care în prezent corespunde salariului mediu pe economie.

Noul mecanism va fi aplicat în școli, instituții de învățământ superior, centre de resurse și incluziune, precum și în instituțiile de învățământ de stat.

Pentru angajații din învățământul preșcolar și extrașcolar, profesional și profesional tehnic postsecundar, autoritățile locale sunt îndemnate să asigure o majorare corespunzătoare a salariilor începând cu 1 septembrie 2026.

Totodată, va fi menținut suplimentul de 2.600 de grivne pentru profesorii care lucrează cu prezență fizică în localitățile din apropierea frontului.

Cadrele didactice din colegiile care pregătesc specialiști pentru industria de apărare, sectorul energetic, construcția de mașini și prelucrarea metalelor vor primi, de asemenea, un supliment de 10% la salariul de funcție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!