Republica Moldova va începe să importe gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în sectorul românesc al Mării Negre din toamna anului 2027, a declarat premierul Vasile Tofan, care susține că autoritățile de la Chișinău au reușit să asigure un volum important de gaze din acest proiect strategic, mizând pe costuri de transport mai mici și pe reducerea dependenței de piețele îndepărtate.
Potrivit șefului Executivului, intrarea în exploatare a zăcământului Neptun Deep va schimba piața regională a gazelor naturale, iar România urmează să-și dubleze producția anuală.
„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla. România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Europa și sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru în termeni de gaz care va fi adus din Neptun Deep, pentru beneficiul consumatorilor noștri”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a explicat că apropierea geografică a zăcământului de Republica Moldova reprezintă un avantaj economic, deoarece gazele vor putea fi transportate pe distanțe mai mici decât în cazul unor surse îndepărtate de aprovizionare.
„Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici și este un parteneriat care este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova”, a precizat șeful Guvernului.
Potrivit lui Tofan, exploatarea comercială a zăcământului este planificată pentru anul viitor, iar Chișinăul intenționează să înceapă importurile odată cu noul an gazier.
„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul.
Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de companiile OMV Petrom și Romgaz, care dețin fiecare câte 50% din participație. Investițiile totale sunt estimate la aproximativ 4 miliarde de euro, iar rezervele recuperabile de gaze naturale sunt evaluate la circa 100 de miliarde de metri cubi.
Conform calendarului actualizat al dezvoltatorilor, prezentat la 28 septembrie 2026, primele gaze ar urma să intre în sistemul național de transport al României în prima jumătate a anului 2027. Producția va crește treptat și ar urma să atingă un nivel analizat de aproximativ 8 miliarde de metri cubi până la sfârșitul trimestrului III din 2027.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.