Ilan Șor ar putea să-și ispășească pedeapsa chiar și în Israel, nu doar în Moldova, informează șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Totuși, decizia urmează să fie luată de autoritățile din Israel. Declarația a fost făcută, într-un briefing de presă, după ce Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”.
Între timp, procurorii, de comun cu ARBI, au pus sechestru pe mai multe bunuri, în valoare de 1,36 miliarde de lei, care aparțin lui Șor. Este vorba de proprietăți cu capital social, terenuri, mijloace de transport, aeronave.
„Ministerul de Justiție are competențe și responsabilitatea de a organiza extrădarea lui Ilan Șor. Cetățenia din Israel, nu neapărat înseamnă că nu va fi extrădat… Va dura acest proces. Suntem în comunicare cu cei din Israel, acumulăm toate materialele pentru a fi trimise, sperăm să reușim să-i convingem și Ilan Șor să fie întors în Moldova. Există precedente, dar decizia va fi luată de autoritățile din Israel… În total, în acest dosar al fraudei bancare, au fost sechestrate bunuri de peste 7,5 miliarde de lei, de la diferite persoane vizate în dosar”, a declarat Veronica Dragalin.
Potrivit procurorilor, până la pronunțarea deciziei de săptămâna trecută, în „dosarul Șor” au avut loc 60 de ședințe de judecată. Dragalin a precizat că tergiversarea cauzei denotă o lacună în codul de procedură penală.
„Am un îndemn către deputați: acest caz demonstrează unele lacune în Codul de procedură penală care au permis tergiversarea procesului de judecată. Strămutarea unei cauze penale, este procesul care poate tergiversa un întreg proces de judecată. Este un exemplu concret cum printr-o singură decizie de la Curții Supreme de Justiție, am pierdut 4 ani de zile la procedura de apel… Asta înseamnă că au fost chemați din nou toți martorii, judecătorii, procurorii.. E absolut urgent nevoia să intervenim și să schimbăm această procedură și să prevenim astfel de abuzuri”, a conchis Dragalin.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Ilan Șor a fost condamnat joi, 13 aprilie curent, la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, în cea de-a doua instanță. A fost privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe termen de 5 ani și s-a dispus încasarea de la politicianul fugar a sumei de 5,2 miliarde de lei.
După pronunțarea deciziei definitive și executorie, Ilan Șor a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj video, prin care și-a manifestat dezacordul cu actul judecătoresc emis de Curte, în special, menționând că „Magistrații care au luat această decizie vor ajunge, foarte curând, după gratii. Hotărârea de astăzi mă lasă rece, nu am de gând să mă conformez acesteia și vă asigur că va fi anulată a doua zi după schimbarea actualului regim”.
Totodată, avocații lui Ilan ȘOR, au declarat că „decizia Curții de Apel Chișinău nu corespunde faptelor dosarului penal, legilor Republicii Moldova și Codului Penal. Judecătorii au luat această decizie sub o presiune extrem de mare din partea guvernării. Avocații au prezentat toate probele disponibile care, din păcate, nu au fost luate în considerare”.

