Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Furau ca-n codru! Doi bărbați din Telenești – pe mâna poliției, după ce au sustras combustibil

19 Apr. 2023, 15:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Apr. 2023, 15:15 // Societate //  Realitatea.md

Doi bărbați de 28 și 38 de ani originari din Telenești, sunt cercetați penal pentru furt. Potrivit poliției, aceștia ar fi sustras sute de litri de combustibil, în valoare de mii de lei. 

„Suspecții, în luna noiembrie a anului 2022 și aprilie curent, pe timp de noapte, în localitatea Onești, au sustras combustibil din rezervoarele unor camioane care aparțin unei întreprinderi. În acel moment suspecții au fost observați de paza întreprinderii și au fugit într-o direcție necunoscută, iar vasele pline au fost aruncate în apropierea întreprinderii”, se arată în nota informativă.  

Oamenii legii spun că o altă sustragere de combustibil tot din aceeași localitate a avut loc în noaptea de 13 aprilie curent. Suspecții au sustras 400 de litri de combustibil, сauzând un prejudiciu în valoare de peste 20 000 de lei.  

Așadar, urmare a perchezițiilor efectuate în automobilele acestora, polițiștii au depistat pompe cu furtun pentru extragerea combustibilului, dar și butelii pentru carburanți.

Aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind cercetați penal pentru fapte similare.

Conform legislației în vigoare, pentru faptele comise  bărbații  riscă privarea de libertate pe un termen de până la 4 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:20 // Slider //  Valentina Buza

Statele Unite au aprobat vânzarea către Ucraina a 500 de rachete interceptoare PAC-3 pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, în valoare estimată de 2,1 miliarde de dolari. Potrivit Reuters, decizia a fost anunțată de Departamentul de Stat american.

Totuși, livrările nu vor avea loc prea curând: două surse citate de Reuters au declarat că rachetele urmează să fie fabricate, iar primele transporturi sunt așteptate abia după anul 2030. Ministerul ucrainean al Apărării încearcă să obțină devansarea termenului, inclusiv printr-o posibilă livrare a unor rachete din stocurile armatei americane.

Achiziția va fi finanțată prin contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, prin programul american JUMPSTART, precum și din fondurile Ucrainei susținute de împrumutul acordat de Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rachetele Patriot sunt considerate printre cele mai eficiente mijloace de interceptare a rachetelor balistice și au devenit esențiale pentru apărarea orașelor și infrastructurii ucrainene. Ucraina solicită de mai mult timp suplimentarea acestor muniții, în condițiile intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice și civile. Președintele Volodimir Zelenski a declarat luni că Kievul aștepta de aproape o lună aprobarea americană pentru livrările de rachete.