Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Ilan Șor își va ispăși pedeapsa în Israel? Veronica Mihailov: Nu este neglijabilă această opțiune!

26 Apr. 2023, 09:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Apr. 2023, 09:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Condamnat la 15 ani de închisoare, politicianul fugar Ilan Șor și-ar putea ispăși pedeapsa în statul Israel. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, spune că o astfel de opțiune nu poate fi neglijată și rămâne la discreția autorităților israeliene dacă acceptă sau nu cererea de extrădare a lui Șor.

„Având în vedere că el se află pe teritoriul Israelului și posedă cetățenia Israelului este decizia statului respectiv de a da sau nu curs cererii de extrădare și de a decide unde își execută pedeapsa. În cazul în care, ipotetic vorbind, va fi respinsă cererea de extrădare pe teritoriul Republicii Moldova, dar se va decide executarea pedepsei pe teritoriul respectiv, nu este o opțiune neglijabilă. Pe cazul dat se va pune spre recunoaștere hotărârea, persoana este condamnată, va executa pedeapsa, și se va executa acțiunea civilă și prejudiciile cauzate”, a spus Veronica Mihailov-Moraru în timpul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat definitiv pe Ilan Șor în dosarul „fraudei bancare” la 15 ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!