Moldova şi Japonia urmează să înceapă negocierile privind semnarea unui acord care vizează promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Proiectul a fost votat la ședința cabinetului de miniştri.
Semnarea documentului va contribui la dezvoltarea relațiilor economice între țările noastre, va facilita investițiile străine și va stimula fluxurile de capital. De asemenea, odată semnat, documentul va asigura protecția reciprocă a investițiilor, consideră autoritățile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Încheierea acestui acord reprezintă un angajament reciproc de dezvoltare şi consolidare a cooperării economice. Japonia este un partener de încredere al Republicii Moldova. Avem un bun potențial de colaborare ce poate fi valorificat pe deplin, prin consolidarea dialogului dintre țările noastre”, susţine Dumitru Alaiba.
Se preconizează ca termenul acordului să fie de 10 ani. Acesta ar putea fi prelungit ulterior pentru perioade succesive de cinci ani.


