Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ciucă va face demersuri ca România să celebreze pe 8 mai capitularea Germaniei naziste

08 Mai 2023, 18:08
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
08 Mai 2023, 18:08 // În Lume //  Elena Putregai

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, cu prilejul Zilei Victoriei aliaţilor împotriva Germaniei naziste, că va iniţia demersurile de recunoaştere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării şi în țară, alături de partenerii trans-atlantici, transmite News.ro.

„Înfrângerea Germaniei naziste, care avea să capituleze oficial în faţa forţelor eliberatoare occidentale, la 8 Mai 1945, a însemnat pentru Europa căderea unui regim totalitar, criminal, extremist, care a dus în pragul dezastrului întregul nostru continent. Sfârşitul războiului a lăsat România dezmembrată, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov şi ţinută captivă de către Uniunea Sovietică, în blocul comunist, în urma acordului de la Yalta. Căderea Zidului Berlinului a fost oportunitatea istorică a românilor de a-şi alege liber soarta şi de a reveni, după 45 de ani de totalitarism comunist, în matca de dezvoltare occidentală, acolo unde s-a regăsit mereu vocaţia sa istorică”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit informării Executivului.

Premierul român a adăugat că „pentru a reda adevărata simbolistică a capitulării Germaniei naziste, voi iniţia demersurile de recunoaştere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării şi în România, alături de partenerii noştri trans-atlantici”.

„Transformarea datei de 9 Mai în ocazie propagandistică de susţinere a agresiunii militare ruse din Ucraina şi pervertirea adevărului istoric prin clamarea victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, ca unic protagonist, determină rememorarea marilor momente ale războiului, precum debarcarea din Normandia, eliberarea Parisului, Madridului şi Romei, Atenei şi a marii părţi a Germaniei, un efort comun al trupelor aliate americane, britanice şi franceze, alături de rezistenţele naţionale. Astfel, aducem un omagiu tuturor românilor care au luptat pentru eliberarea ţării şi a Europei de Est de sub jugul nazist”, a completat Ciucă.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 11:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 11:47 // Slider //  Cătălina Boico

Benzina continuă să se ieftinească, în timp ce motorina se scumpește. Potrivit prețurilor afișate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), benzina se ieftinește cu 11 bani și va costa 31,40 de lei litrul, iar motorina se scumpește cu 12 bani, ajungând la 36,28 de lei litrul.

Prețurile sunt valabile pentru marți, 3 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și sunt calculate reieșind din următoarele:

PL – valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului;
CV – rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului;
MC – marja comercială specifică și adaosul suplimentar stabilit de CNMC pentru motorină;
AC – cota accizelor, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal, pentru 14 zile anterioare;
TVA – cota TVA aplicată în conformitate cu Codul Fiscal.

Cele mai mari prețuri din acest an au fost stabilite de ANRE pe 29 septembrie. Atunci, motorina a ajuns la 36.84 de lei pe litru, un nivel-record, în timp ce benzina a costat 34.35 de lei.