Naționala Moldovei de fotbal pe plajă a învins Germania cu scorul de 3-2 și a ocupat locul șapte la Superfinala Euro Beach Soccer League, desfășurată la Viareggio, Italia, transmite IPN.
Tricolorii au deschis scorul în minutul 3 prin Cătălin Beșelea, iar cinci minute mai târziu, Artiom Turta a majorat avantajul. Selecționata Germaniei a revenit în ultima parte a meciului prin Oliver Romrig, care a marcat de două ori, în minutele 30 și 31. Tot în minutul 31, Beșelea a înscris al doilea său gol și a stabilit scorul final de 3-2.
În urma clasării pe poziția a șaptea, selecționata condusă de Ruslan Pernai a obținut cel mai bun rezultat din istoria participărilor Moldovei la Superfinala Euro Beach Soccer League. În faza grupelor, Moldova a înregistrat două înfrângeri și o victorie.
Tricolorii au cedat în fața Italiei cu 2-9 și a Danemarcei cu 4-8, după care au învins Germania cu 5-4, în prelungiri și au încheiat grupa A pe locul trei, cu două puncte. Ulterior, în turneul pentru locurile 5-8, selecționata Moldovei a fost învinsă de Belarus cu 1-6. Astfel, tricolorii au ajuns în partida pentru locul șapte.
Naționala Spaniei a devenit campioana ediției din acest an, după ce a învins în finală selecționata Italiei. Podiumul a fost completat de Elveția, care a trecut de Danemarca în urma loviturilor de departajare.