Chișinăul caută pretexte să limiteze relația cu Federația Rusă, transmite ambasada rusă de la Chișinău, după incidentul de la Crocmaz, unde o dronă-rachetă a explodat. Într-un interviu acordat publicației Ria-Novosti, apropiată de puterea de la Kremlin, misiunea diplomatică a lăsat de înțeles că, în opinia sa, autoritățile ucrainene s-ar face vinovate de cele întâmplate.
În același timp, în viziunea diplomaților ruși, rechemarea lui Lilian Darii pentru consultări ar reprezenta un pas distructiv pentru relațiile dintre Moscova și Chișinău.
„Lipsa informațiilor privind identitatea și urmărirea dronei nu a împiedicat partea moldovenească să își paseze în grabă întreaga responsabilitate asupra țării noastre. Între timp, Chișinăul preferă să ignore amenințările evidente pe care regimul terorist susținut de la Kiev, susținut de Occident, le reprezintă la adresa vecinilor săi și a întregii comunități internaționale. Se știe că SBU (n. red.: Serviciul de Securitate al Ucrainei) recrutează persoane din Republica Moldova pentru sabotaj și atacuri teroriste în Rusia”, au declarat reprezentanții ambasadei.
Un aparat de zbor a explodat pe 9 august, în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Poliția Națională a informat că este vorba despre o „dronă-rachetă”. Până acum, în Republica Moldova nu au mai fost înregistrate cazuri de cădere și identificare a unui asemenea echipament.
Autoritățile de la Chișinău nu au comunicat expres că ar fi vorba despre o dronă rusească, dar a punctat că pentru asemenea incidente se face vinovată Rusia, deoarece a declanșat războiul din Ucraina.