Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Corupție la BAC? Ministerul Educației a sesizat poliția despre presupuse cazuri de vânzare a testelor de examen

05 Iun. 2023, 21:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2023, 21:08 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministerul Educației a transmis în adresa Inspectoratului General al Poliției un demers prin care a fost solicitată examinarea cazului suspect de escrocherie la examenele de BAC. Reacția vine după ce pe internet au apărut informații despre vânzarea testelor.

”Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare s-au autosesizat pe marginea informațiilor apărute în spațiul online cu referire la presupusele servicii de vânzare a testelor de la examenele naționale de absolvire. Autoritățile condamnă orice practici care încalcă principiile de integritate în procesul de evaluare a elevilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că testele pentru bacalaureat sunt păstrate în condiții de maximă securitate, ceea ce împiedica accesul persoanelor neautorizate la testele aplicate în cadrul examenelor naționale de absolvire sau scurgerile de informații în privința subiectelor de examen. În context, reiterăm îndemnul Ministerului Educației și Cercetării și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare către elevii claselor absolvente, părinți și cadre didactice să dea dovadă de maximă corectitudine și onestitate în cadrul sesiunii de examene 2023 și să nu cadă pradă escrocheriilor”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!