În ultimii 20 de ani, Rusia a investit mult în sisteme capabile să atace rețeaua de cabluri subacvatice care reprezintă 95% din traficul de internet din întreaga lume, scrie El Pais.

Este ușor să ne imaginăm că internetul este un fenomen imaterial și de neatins, dar adevărul este că rețeaua globală de care depindem atât de mult este alarmant de vulnerabilă atacurilor fizice. 95% din tot traficul de date la nivel internațional trece printr-un număr restrâns de cabluri subacvatice, potrivit lui Edward Stringer, fostul director de operațiuni al Ministerului britanic al Apărării.

Vorbim aici despre în jur de 200 de cabluri, fiecare cu o grosime asemănătoare unui furtun de grădină cu capacitatea de a transfera în jur de 200 de terabiți pe secundă. Această rețea cât se poate de fizică procesează în fiecare zi tranzacții cu o valoare totală aproximativă de 10 trilioane de dolari. După cum explică Stringer, în ultimii 20 de ani, Rusia a investit din greu în sisteme care îi permit să atace această rețea. Kremlinul deține acum o întreagă flotă de submersibile fără echipaj proiectate special în acest scop. La fel și China.

Orice intensificare a conflictelor la care participă Rusia ar putea include un atac asupra sistemelor de cabluri subacvatice. Aceasta nu este o amenințare ipotetică. În luna octombrie a anului 2022, un cablu subacvatic care conecta Insulele Shetland de restul lumii a fost tăiat în două locuri. Cu câteva zile în urmă, un vas rusesc de „cercetare științifică” a fost detectat în zonă.

Din nefericire, este imposibil de demonstrat că Rusia se face vinovată de tăierea cablului. În fapt, de cele mai multe ori, deconectarea de la internet se datorează unor accidente în care sunt implicate bărcile de pescuit sau evenimente seismice care afectează fundul oceanului. Un alt eveniment îngrijorător a avut loc în luna februarie a acestui an, atunci când cele mai mari companii de telecomunicații din China au decis să se retragă din consorțiul internațional care dezvoltă o rețea de cabluri subacvatice ce se întinde pe o distanță de 19.200 de kilometri și care conectează Asia de Sud-Vest și Europa de Vest.

Comerțul internațional, domeniul bancar și financiar ar paraliza fără internet

Impactul unor atacuri coordonate împotriva acestor cabluri ar fi incalculabil – ar paraliza comerțul internațional, domeniul bancar și financiar, ca să nu mai vorbim de industriile de tehnologie și comunicații în ansamblu și ar declanșa imediat o recesiune mondială. Criza economică nu ar fi, însă, cea mai mare problemă. „Deconectarea” cablurilor puterilor rivale ar duce la o criză imposibil de gestionat, în special în cazul în care vina ar fi atribuită unui stat anume, ceea ce ar provoca conflicte și ar reconfigura alianțele.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tratatele internaționale existente nu acoperă în totalitate cazul cablurilor subacvatice. Până acum, puterile maritime s-au abținut de la a ataca infrastructura submarină la scară largă, dar acest echilibru s-ar putea rupe în curând. La fel ca sângele care trebuie să circule prin corp, la fel și informația vitală pentru societățile moderne trebuie să circule pe internet, care în acest moment depinde de o infrastructură care extrem de dificil de apărat. Simțul de invulnerabilitate al Occidentului este unul iluzoriu, iar rivalii săi înțeleg că anumite puncte de intersecție din rețea reprezintă călcâiul lui Ahile al acestei infrastructuri.

Această realitate scoate în evidență nevoia de a menține un minim de relații funcționale la nivel internațional. Interdependența țărilor nu este doar un concept folosit de diplomați; este o realitate care definește lumea de azi. Este o lume în care problemele, riscurile și pericolele devin tot mai internaționale în timp ce răspunsul guvernelor rămâne unul național. Există probleme pe care nicio țară nu le poate rezolva singură, iar nevoia de a ne coordona acțiunile și de a răspunde colectiv la amenințări este o provocare pentru care lumea nu este pregătită.

#internet #Putin #tratate

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.