Poziție specifică

Pe 27 iunie, la o întâlnire cu reprezentanții comunității armene din Marsilia, Emmanuel Macron a spus că pune mai multă presiune pe președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev decât pe premierul armean Nikol Pashinyan: „Sunt singurul care are o poziție și un mesaj clar, pe problema Artsakh” (cum numesc separatiștii armeni pro-ruși propria enclavă în Karabakh).

Remarcând propria „hotărâre față de Artsakh”, Macron a subliniat că își va „continua eforturile”. Și tocmai în acest context a remarcat în mod specific că „Franța și-a trimis atașatul militar la ambasada sa din Armenia pentru prima dată”. Președintele a adăugat în mod clar în acest sens: „Vom face tot posibilul!”

Declarația lui Macron de la Marsilia este o dovadă elocventă a sprijinului activ pentru separatismul pro-rus din Karabakh.

Președintele francez a mai recunoscut că poziția sa nu este împărtășită de restul Europei: „Îmi voi continua eforturile, chiar dacă sunt aproape singurul din familia internațională cu această agendă”.

În acest sens, politica lui Macron în Caucazul de Sud este complet contrară politicii externe a Uniunii Europene, care vizează instaurarea păcii între Armenia și Azerbaidjan.

Tripla alianță a Franței, Iranului și Rusiei

Dacă poziția Franței nu este benefică nici Occidentului, nici Ucrainei, cine beneficiază de o astfel de politică a lui Macron? În primul rând, beneficiarii sunt Rusia și Iranul.

Un raport analitic pentru Newsweek spune că, într-un efort de a-și asigura o pârghie împotriva Baku, Moscova angajează separatiștii armeni în Karabakh, pe care chiar și premierul armean l-a recunoscut ca fiind teritoriul suveran al Azerbaidjanului.

Moscova, împreună cu Teheranul, vede în enclava separatistă din Karabakh un „comutator de siguranță” pentru aprovizionarea cu energie azerbaidjană Uniunea Europeană, explică unul dintre principalele grupuri de reflecție din Israel, Centrul Begin-Sadat.

Mai mult, analizând multe declarații publice și evaluări analitice din mass-media de top, se poate concluziona că în Caucazul de Sud s-a format o „alianță între Franța, Iran și Rusia, care și-au unit forțele împotriva Azerbaidjanului și Israelului în Caucaz”.

În mai, The Wall Street Journal a remarcat că politica președintelui Macron în Caucazul de Sud este în concordanță cu interesele regionale ale Moscovei și Teheranului și, de asemenea, contrazice eforturile Washingtonului și Bruxelles-ului de a ajunge la un acord pașnic între Erevan și Baku.

„Parisul a luat o poziție care întărește în general jocul rus și iranian în Caucazul de Sud”, potrivit unui articol din această publicație americană.

Promovarea separatismului armean de către Macron este o preocupare și în Ucraina, ai cărei locuitori suferă de agresiunea militară a Rusiei și a aliaților săi precum Iranul. „Datorită parteneriatului cu Azerbaidjan, UE reușește să refuze resursele energetice din Rusia”, a subliniat în mai una dintre cele mai mari publicații ucrainene Censor.

Factor armean în Franța

Președintele Macron a devenit ostaticul elementelor radicale din diaspora armeană, deși acestea au o greutate electorală slabă în Franța. Numărul tuturor cetățenilor francezi de origine armeană care au drept de vot este de aproximativ 600.000. Acesta este doar 1% din numărul total de alegători.

În ciuda acestui fapt, președintele uneia dintre principalele puteri europene urmează exemplul radicalilor armeni. „Azerbaijanul nu este agresorul în acest conflict, ci a devenit o victimă a arhitecților proiectului “Armenia Mare”, a cărui implementare a fost realizată cu asistența Moscovei. Acum, în urma rezultatelor celui de-al Doilea Război din Karabakh, Azerbaidjanul își restabilește teritoriile suverane. Și acest lucru provoacă o reacție frenetică a diasporei armene de mai multe milioane și a politicienilor francezi individuali care au căzut sub influența ei”, se arată într-un raport analitic publicat de postul de televiziune ucrainean Canal 5.

Opoziție față de procesul de negociere

Imediat după summitul european de la Chișinău din 1 iunie, Macron, potrivit presei armene, l-a sunat pe copreședintele Consiliului Coordonator al Organizațiilor Armene din Franța Murad Papazyan cu o plângere la adresa oficialilor UE și i-a spus așa ceva: „Numai eu sunt interesat de viitorul Artsakh și alți participanți la procesul de negociere (inclusiv cancelarul german Scholz și șeful Consiliului European Michel) consideră Artsakh o parte integrantă a Azerbaidjanului.”

Pe acest fondal, mass-media central-europeană și americană notează în unanimitate rolul distructiv al lui Macron în Caucazul de Sud.

Ediția de la Londra EuToday clarifică faptul că „Franța, ca și Rusia, nu este profitabilă pentru a rezolva conflictul armeano-azerbaidjan. Acest lucru le servește drept pretext pentru a-și menține și crește influența în Caucazul de Sud.”

Se poate concluziona că liderii Franței și Rusiei încurajează escaladarea conflictului din Caucaz, mascându-și acțiunile cu retorică mediatoare.

Împotriva victoriei Ucrainei?

Situația din jurul Caucazului de Sud este active mediatizată de presa ucraineană.

Judecând după calculele analitice, Kremlinul dictează politica externă a Franței. Poate pentru că forțele influente din Franța nu sunt interesate de victoria Ucrainei și își mută atenția de la dictatorul lui Putin către Azerbaidjan, care furnizează combustibil gratuit Ucrainei.

«Prin sprijinirea Armeniei, politicienii francezi încearcă să schimbe accentul politic al lumii de la războiul din Ucraina la Caucazul de Sud», relatează RBC Ucraina.

Telegraful ucrainean explică că „politica lui Macron în Caucazul de Sud este în interesul lui Putin și ambele împiedică eforturile Washingtonului de a realiza pacea între Armenia și Azerbaidjan”.

Există un alt motiv probabil pentru politica menționată a lui Macron: Franța nu este interesată de victoria Ucrainei, prin urmare comunică în mod regulat cu Kremlinul în modul „reverență profundă”. Dependența energetică și economică a francezilor de Rusia îi face să joace alături de agresiunea împotriva Ucrainei, în timp ce otrăvește Azerbaidjanul pentru a-i face pe plac lui Putin…

Autor: Igor CHALENKO, politolog, șef al Centrului de analiză și strategii (Ucraina)