Curs valutar
  • EUR
    20.0487
    0.1302%
  • USD
    17.2388
    -0.0157%
  • RUB
    0.2015
    0.7444%
  • RON
    3.8152
    0.0629%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

10 septembrie 2026

Cine e Andrei Troșev, poreclit „Sedoi”, pe care Putin îl vrea la conducerea grupării Wagner în locul lui Prigojin

16 Iul. 2023, 15:55
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
16 Iul. 2023, 15:55 // În Lume //  Elena Putregai

Președintele Vladimir Putin a avut o întâlnire cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin, la cinci zile după rebeliunea eșuată în Rusia, de la finalul lunii iunie. Putin le-a propus luptătorilor ca un mercenar senior, Andrei Troșev, cunoscut sub numele de „Sedoi”, care înseamnă „căruntul” în limba rusă, să conducă organizația în locul lui Prigojin, relatează CNN și Reuters.

Soldaţii Wagner „ar fi putut să se adune în acelaşi loc şi să continue să activeze. Pentru ei, nimic nu s-ar fi schimbat, ei ar fi fost conduşi de aceeaşi persoană care a fost adevăratul lor comandant în tot acest timp”, a afirmat Putin.

Kommersant a precizat că persoana la care a făcut referire preşedintele rus este un comandant Wagner având ca nume de război „Sedoi” („Căruntul”) şi care ar fi condus în realitate – potrivit lui Putin – grupul paramilitar pe frontul ucrainean în cele 16 luni ale „operaţiunii speciale militare”.

„Mulţi (comandanţi ai Wagner) au dat din cap aprobator când am spus asta. Dar (Evgheni) Prigojin, care era aşezat în faţă, nu a văzut şi a spus după ce a ascultat: Nu, băieţii nu sunt de acord cu această soluţie”, a declarat Putin.

Cine este Andrei Troșev

Andrei Troșev este un comandant senior al Grupului Wagner, poreclit „Sedoi”, arată documentelele de sancționare ale Uniunii Europene, documentelor oficiale franceze, dat și sursele care au cunoștință de acest lucru și rapoartelor din presa rusă. Trezoreria Franței descrie indicativul de apel al lui Troșev ca fiind „Siedoy”.

Andrei Troșev provine din Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, şi a fost fotografiat alături de acesta, scrie Reuters. Cunoscut sub numele „Sedoi”, Troșev este un veteran cu multe decoraţii în războaiele Rusiei din Afganistan şi Cecenia și este unul dintre cei mai importanți comandanți ai Wagner.

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu Prigojin, Putin a declarat că Andrei Troșev este în realitate adevăratul comandant al lui Wagner.

Decorat de două ori cu Ordinul Steaua Roșie

Troșev s-a născut în aprilie 1953 la Leningrad, numele din epoca sovietică al orașului Sankt Petersburg, conform sancțiunilor UE din decembrie 2021.

A luptat în Afganistan în timpul războiului de zece ani al Uniunii Sovietice în această țară, iar după căderea Uniunii Sovietice, a servit în Caucazul de Nord în armata rusă și apoi a fost comandant în SOBR, o unitate de forțe speciale de reacție rapidă a Ministerului rus de Interne.

Troșev a fost decorat de două ori cu Ordinul Steaua Roșie pentru serviciul său în Afganistan și a primit cea mai înaltă medalie a Rusiei, Erou al Rusiei, în 2016, pentru asaltul Palmyrei din Siria împotriva militanților Statului Islamic.

Potrivit UE, Troshev este „directorul executiv (șef de stat major) al grupului Wagner” și membru fondator al acestuia. „Andrei Troșev este direct implicat în operațiunile militare ale Grupului Wagner în Siria”, a precizat UE, într-un document din 2021.

„El a fost implicat în special în zona Deir al-Zor. Ca atare, oferă o contribuție crucială la efortul de război al (președintelui sirian) Bashar al-Assad și, prin urmare, sprijină și beneficiază de pe urma regimului sirian”, se mai arată în document.

O fotografie apărută în mass-media rusă în 2017 îl arată pe Putin alături de Troșev, Utkin și alții. Ambii bărbați poartă mai multe medalii. Se crede că fotografia datează din 2016.

Kremlinul a negat timp de ani de zile orice legătură cu gruparea Wagner, descriind mercenarii drept „patrioți” ruși preocupați de interesele țării. Prigojin a admis abia în luna septembrie a anului trecut că a fondat organizația paramilitară în 2014, după anexarea ilegală a Crimeii și declanșarea războiului separatist din Donbas.

Realitatea Live

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
09 Sept. 2026, 22:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Sept. 2026, 22:56 // Slider //  Ana Panaguța

O femeie din Grecia a născut după o fertilizare in vitro cu un embrion congelat în urmă cu 22 de ani, scrie hotnews.ro. Christina Rapti-Tzelepi are 54 de ani, vârsta maximă permisă în Grecia pentru fertilizarea in vitro.

Pentru ea, „nașterea de astăzi are o semnificație emoțională deosebită”, a declarat ginecologul Konstantinos Pantos într-o postare pe Facebook.

„În 2004, după un transfer de embrioni, a avut, din prima încercare, un băiețel sănătos. În octombrie 2025, familia a trecut prin tragedia pierderii fiului său, într-un accident rutier, la vârsta de 21 de ani”, a adăugat Pantos.

Potrivit medicului, femeia a adus pe lume o fetiță, miercuri, după ce i-a fost transferat un embrion din seria inițială, în decembrie.

„Au fost și durere, și bucurie, dar totul a dispărut în această dimineață, când ne-am ținut minunea în brațe”, a declarat Rapti-Tzelepi pentru televiziunea publică ERT.

Soțul ei, Konstantinos Rapis, a spus că familia lor a fost într-o „cursă contra cronometru”.

„Soția mea a ajuns, la propriu, chiar la limita restricțiilor de vârstă impuse de legislația în vigoare stabilită de legislația în vigoare”, a afirmat Raptis într-un comunicat.

El a cerut eliminarea limitei de vârstă pentru fertilizarea in vitro.

„Femeile mai în vârstă au o capacitate incomensurabilă de a oferi iubire matură, conștientă și necondiționată, precum și o stabilitate pe care nicio statistică nu o poate măsura vreodată pe deplin”, a mai spus Raptis.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!