Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

FOTO Percheziții la Institutul Oncologic. Mai mulți șefi din instituție au luat mită de la pacienți

21 Iul. 2023, 12:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2023, 12:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Paisprezece percheziții au fost desfășurate astăzi de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție la ÎMSP „Institutul Oncologic” în cadrul unui dosar de corupere pasivă și activă în care sunt cercetați mai mulți medici cu funcții de conducere din cadrul instituției. Persoanele sunt bănuite de pretinderea și acceptarea remunerațiilor ilicite de la pacienți pentru prestarea serviciilor medicale gratuite.

„Cauza penală a fost inițiată în luna aprilie 2023, iar până în prezent au fost documentate acțiunile ilicite ale vicedirectorului Centrului Consultativ Diagnostic și a 3 șefi de secție. Potrivit probelor acumulate, persoanele menționate ar fi pretins și acceptat, personal și prin persoane terțe, diferite sume de bani de la pacienți pentru următoarele servicii: pentru organizarea efectuării intervențiilor chirurgicale, consultării pacienților fără rând, precum și organizarea prestării altor servicii medicale, exercitarea cărora este prevăzută în fișele de post ale personalului medical și care sunt acoperite de polița de asigurare medicală, urmând a fi acordate beneficiarilor gratuit. Astfel, sumele pretinse și acceptate de persoanele investigate nu erau reflectate în contabilitatea instituției”, se arată în nota CNA.

În urma perchezițiilor operate la domiciliile, birourile și automobilele bănuiților au fost ridicate mijloace bănești în lei și diferită valută și registre de evidență a persoanelor care au beneficiat de asistență medicală specializată de ambulator.

La moment, acțiunile de urmărire penală continuă, iar cei 4 angajați ai IMSP „Institutul Oncologic” sunt cercetați în stare de libertate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.