Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Papa Francisc îndeamnă Rusia să revină în acordul cerealelor

31 Iul. 2023, 06:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
31 Iul. 2023, 06:18 // În Lume //  Redacția Realitatea

Papa Francisc îndeamnă Rusia să revină în Acordul de la Istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, în vederea unei atenuări a crizei mondiale a aprovizionării cu alimente, agravată de Războiul rus din Ucraina, relatează CNN.

”Să ne rugăm în continuare pentru Ucraina chinuită, în care războiul distruge totul, chiar şi grânele. Iar ăsta este un păcat mare în faţa lui Dumnezeu, pentru că grânele sunt un dar de la el pentru hrănirea omenirii, iar strigătul milioanelor de fraţi şi surori flămânzi se ridică la cer. Fac apel la fraţii mei, autorităţile Federaţiei ruse, să reia «Iniţiativa de la Marea Neagră». Fie ca grânele să fie transportate în siguranţă”, a declarat Papa Francisc.

Acordul de la Istanbul, mediat de Turcia şi ONU în iulie 2022, a permis Kievului exportul de cereale la Marea Neagră cu nave, în pofida unei blocade a porturilor ucrainene, pe un culoar, către Strâmtoarea tucă Bosfor, către piaţa mondială.

ONU subliniază că a acest acord a fost vital în stabilizarea preţurilor alimentelor la nivel mondial şi ajutarea unor ţări în curs de dezvoltare care se bazau pe exporturile ucrainene. Rusia s-a retras din acest acord la 17 iulie, acuzând că a fost împiedicată să-şi exporte propriile alimente.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că principalul obiectiv al acordului – aprovizioonarea ţărilor nevoiaşe – nu a fost atins. Rusia a lansat, după această retragere, un val de atacuri asupra depozitelor de cereale din principalele oraşe ucrainene, mai ales în portul Odesa, distrugând 60.000 de tone de cereale, suficiente să hrănească 270.000 de oameni timp de un an, a acuzat ambasadoarea britanică la ONU Barbara Woodward.

Putin curtează în paralel ţări africane şi prezintă Moscova drept o sursă de hrană fiabilă. El a anunţat la un Summit Rusia-Africa, la Sankt Petersburg, că urmează să livreze gratuit cereale pe continentul african. ONU subliniază, însă, că acest lucru nu compensează retragerea Rusiei din Acordul de la istanbul.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!