Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

FOTO Ceban prezintă dovezi precum că s-ar pregăti fraudarea alegerilor. Replica CEC: Promovează cu bună știință falsuri

08 Aug. 2023, 13:41
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
08 Aug. 2023, 13:41 // Politica //  Victoria Laur

Pe unele liste din localitățile Chișinăului ar fi dispărut votanții, iar în alte localități ar fi fost adăugate câteva sute și mii, declară Ion Ceban. Conform lui, s-ar întâmpla pentru fraudarea listelor electorale.

„Instrumentele prin care vor pune în aplicare această ilegalitate sunt Comisia Electorală Centrală (CEC) și Agenția Servicii Publice (ASP), conduse exclusiv de exponenți PAS”, susține Ceban.

Primarul general al municipiului Chișinău afirmă că în Capitală numărul votanților a scăzut de la 779.339 a scăzut la 6656.68, iar în 17 din 18 suburbii cu aproape 16 mii de locuitori mai puțini.

„În orașul Durlești numărul populației crește de la 19.382 la 22.194 de locuitori. În funcție de aceste date, CEC a decis micșorarea numărului de consilieri locali în 6 din cele 18 suburbii ale municipiului Chișinău în:

  • Budești de la 15 la 13;
  • Cricova de la 23 la 17;
  • Cruzești de la 11 la 9;
  • Ghidighici de la 15 la 13;
  • Trușeni de la 23 la 17;
  • Vadul lui Vodă de la 15 la 13”, afirmă Ceban

Ceban mai afirmă că există diferențe între datele de prezentate de Comisia Electorală Centrală și cele ale Registrului de Stat a Populației.

„În suburbia Vadul lui Vodă, la data de 01.01.2023 erau înregistrați 5380 de locuitori, CEC prezintă 4590 de cetățeni. La Grătiești, conform datelor CEC, la data de 01 ianuarie 2023, ar fi 6142 de locuitori, Biroul Național de Statistică prezintă însă Primăriei locale informația că la începutul acestui an în comună sunt 6793 de locuitori. Un alt exemplu este orașul Cricova, potrivit datelor BNS, la 01.01. 2023, în suburbie erau peste 10/400 de locuitori, pe când CEC și ASP indică că populația la Cricova ar fi la acea dată în număr de 7995”, afirmă Ceban.

Ceban atenționează că va sesiza organele competente, misiunile diplomatice, instituțiile internaționale și observatorii care vor monitoriza organizarea și desfășurarea scrutinului din noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reacții de la CEC și PAS

Comisia Electorală Centrală susține că ar fi devenit ținta unei campanii de denigrare. Conform instituției, acuzațiile sunt nefondate, iar „respectivii actori politici promovează în spațiul public cu bună știință falsuri, încercând să atragă autoritatea electorală în polemici pe subiecte politice”.

„Comisia are toate motivele să creadă că scopul real urmărit este de a discredita instituția în ajunul unui exercițiu democratic important pentru țara noastră – alegerile locale generale din data de 5 noiembrie 2023. Nu este exclus că, în așa fel, se pregătește terenul pentru anumite scenarii politice în perioada campaniei electorale, dar şi în perioada post-electorală. Însă, dincolo de interesele politice ale anumitor forțe, CEC ține să transmită un mesaj clar: nu se va lăsa atrasă în jocuri şi scenarii politice! Misiunea CEC este să asigure buna organizare și desfășurare a alegerilor. CEC îndeamnă subiecții electorali să renunțe la acțiunile ce urmăresc atragerea instituției în diverse scenarii cu mize de partid înguste.

Totodată, venim cu un apel către alegători să nu se lase induși în eroare de acuzațiile false în adresa CEC, cu care operează unii actori politici, urmărindu-și propriile interese. CEC a fost şi rămâne în serviciul valorilor democratice şi își va îndeplini cu strictețe obligațiunile pe care le are în conformitate cu legislația în vigoare”, notează CEC.

În dimineața de 8 august, Ion Ceban acuza șefa CEC că ar face jocul PAS. Astfel, el cere demisia funcționarei, invocând pretinse pregătiri pentru fraudarea alegerilor.

„Dacă oricare dintre membrii actuali ai CEC au fost anterior afiliați unui partid, ei și-au încheiat această afiliere odată cu depunerea candidaturilor pentru a deveni parte a Comisiei Electorale Centrale. Conform legislației și regulamentelor în vigoare, aceștia nu pot fi și nu sunt membri ai unui partid politic”, a comentat ulterior purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 16:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 16:18 // Societate //  Daniela Baranovschi

Uniunea Europeană va începe în următoarele săptămâni procedurile de contractare, licitație și achiziție a sistemului de apărare antiaeriană cu rază medie destinat Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută vineri de Comisia Europeană pentru TVR Moldova privind calendarul măsurii de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Bruxelles-ul confirmă că implementarea a început deja, dar nu avansează deocamdată un termen pentru livrarea sistemului.

Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, a  declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

Precizările vin după ce, la începutul săptămânii, ministrul Apărării de la Chişinău, Anatolie Nosatîi, a spus că un sistem integrat, capabil să detecteze și să nimicească ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste trei ani ani.

Și nici acest termen nu este sigur, a subliniat ministrul, chiar dacă atacurile cu drone se apropie tot mai mult de frontierele țării. Comisia Europeană nu a confirmat însă dacă sistemul ar putea ajunge în Republica Moldova în aproximativ trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrare.

Până atunci, Bruxelles-ul spune că alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace sunt deja în diferite etape de implementare. Echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile din 2024 și 2025, sunt în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 au fost deja livrate.