Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

VIDEO Siguranța – pe primul loc! ASD a amenajat peste 150 de treceri pietonale supraînălțate

24 Aug. 2023, 13:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2023, 13:38 // Societate //  Realitatea.md

Administraţia de Stat a Drumurilor reiterează angajamentul său în implementarea măsurilor de îmbunătățire și sporire a siguranței rutiere pe drumurile publice naționale, cu scopul de a crea un sistem rutier sigur, eficient și sustenabil pentru toți utilizatorii.

În acest scop, au fost amenajate 157 de treceri pietonale supraînălțate în zonele cu limită de viteză R30, preponderent în apropierea instituțiilor de menire socială și a școlilor. Scopul acestor acțiuni este de a oferi siguranță copiilor atunci când traversează drumurile.

Potrivit ASD, trecerile pietonale supraînălțate sunt semnalizate corespunzător, cu indicatoare rutiere și linii de trecere pietonală pe suprafața ridicată, pentru a avertiza șoferii cu privire la prioritatea pietonilor în aceste zone.

„Ne propunem să continuăm această inițiativă, colaborând cu autoritățile locale și comunitățile din întreaga țară pentru a dezvolta și implementa soluții inovatoare pentru sporirea siguranței în trafic. În contextul apropiatului an școlar, Administrația de Stat a Drumurilor îndeamnă șoferii să manifeste o atenție sporită în apropierea instituțiilor de menire socială și a școlilor și să acorde prioritate pietonilor”, se mai arată în mesajul administrației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!