Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

VIDEO Podoliak: Rusia nu va ataca direct Republica Moldova, există pericolul unor „distrugeri accidentale”

29 Aug. 2023, 18:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
29 Aug. 2023, 18:30 // Actualitate //  Elena Putregai

Mihail Podoliak, consilierul președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, a acordat un interviu HotNews.ro în care a răspuns la mai multe întrebări referitoare la evoluțiile de pe front și evenimentele recente din Rusia, inclusiv dacă există un pericol direct pentru, de exemplu, portul Giurgiulești de pe teritoriul Republicii Moldova, care se află în apropiere, dar și pentru teritoriul României?

„Mult timp Rusia a fost văzută ca o țară care ar avea dreptul să încalce dreptul internațional. Dacă e să vorbim despre țările din fosta Uniune Sovietică, precum Ucraina, Moldova, Georgia, Kazahstan și altele, mult timp s-a considerat că aceste țări nu au suveranitatea lor pe deplin, adică doar Rusia ar avea această suveranitate, fiind moștenitoare a URSS, iar din acest motiv Rusia ar avea dreptul să facă tot ce vrea în această regiune. Aceste lucruri se schimbă lent, dacă această țară va fi lăsată la fel, ea va comite fărădelegi în dimensiuni și mai mari”, a declarat Mihail Podoliak.

Cât despre pericol, potrivit lui, „totul este într-un posibil pericol, pentru că Federația Rusă nu dispune de arme de înaltă precizie, care să ajungă exact în țintele pe care le alege”.

„Din păcate pentru lume, Rusia deține armamentul arhaic, în cantități mari, respectiv, riscurile sunt pentru toți, inclusiv pentru regiunile adiacente, aproape de Ucraina. Eu înțeleg că Rusia nu va ataca intenționat teritoriile României și Republicii Moldova, însă probabilitatea unor distrugeri accidentale pe teritorii adiacente, evident că există”, a subliniat el.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 07:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
04 Nov. 2026, 07:59 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Chișinăul ar putea încheia discuțiile pentru mai mult de 20 de domenii de politici în 2027. Prin comparație, pentru Ucraina sunt stabilite obiective privind finalizarea provizorie a negocierilor în doar șapte domenii. Diferența este evidențiată într-un document al Comisiei Europene, obținut de publicația POLITICO.

Această diferență ar putea duce la o separare tot mai clară a parcursurilor europene ale celor două state, ale căror candidaturi au avansat până acum în paralel. Astfel, Republica Moldova este considerată într-o poziție mai favorabilă pentru a avansa într-un ritm accelerat spre aderarea la Uniunea Europeană.

Totuși, Comisia Europeană nu își asumă un termen concret pentru încheierea negocierilor de aderare nici în cazul Republicii Moldova, nici al Ucrainei.

În cazul Kievului, Bruxelles-ul solicită accelerarea reformelor privind statul de drept. Îndeplinirea cerințelor esențiale în acest domeniu, în prima jumătate a anului 2027, este considerată o condiție pentru încheierea provizorie a negocierilor pe anumite capitole.

Printre domeniile în care Ucraina ar putea finaliza provizoriu negocierile anul viitor se numără educația și cultura, proprietatea intelectuală, ocuparea forței de muncă și politica socială, politica industrială, cercetarea, relațiile externe, precum și politica externă și de securitate.

Un alt obiectiv al Comisiei Europene este deschiderea, până la sfârșitul anului 2026, a celor două grupuri de negocieri restante pentru Ucraina: clusterul patru, care vizează agenda verde și conectivitatea durabilă, și clusterul cinci, referitor la resurse, agricultură și coeziune.

Precizăm că Republica Moldova se află într-un grup de patru țări pentru care Uniunea Europeană pregătește foi de parcurs, pe care le va prezenta pe 4 noiembrie.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la UE în iunie 2022, iar negocierile oficiale au fost lansate simultan în iunie 2024. În octombrie, cele două state au deschis discuțiile pe domenii care vizează piața internă, competitivitatea și creșterea economică.

Comisia Europeană subliniază că aderarea presupune alinierea legislației și instituțiilor naționale la standardele comunitare în toate cele 35 de domenii de negociere. În cazul Ucrainei, războiul declanșat de Rusia complică suplimentar procesul de reformă și implementarea legislației necesare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!