Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Un polițist beat criță ar fi tamponat o persoană pe trecerea de pietoni, la Ceadîr-Lunga

04 Sept. 2023, 13:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
04 Sept. 2023, 13:26 // Societate //  Realitatea.md

Un polițist în stare de ebrietate la volanul unui automobil a spulberat o persoană pe trecerea de pietoni. Accidentul ar fi avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:00, pe trecerea de pietoni de lângă parcul din municipiul Ceadîr-Lunga, susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit surselor PulsMedia, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 60 de ani. Victima traversa strada când a fost lovit de un automobil de marca Audi, la volanul căruia se afla un angajat al Inspectoratului de Poliție Taraclia.

La fața locului a intervenit poliția, dar și o ambulanță.

PulsMedia scrie că oamenii legii au stabilit că polițistul, din cadrul IP Taraclia, care se afla în afara orelor de serviciu, conducea automobilul Audi în stare de ebrietate. Rezultatele aparatului Drager au arătat că acesta avea o concetrație de 1,10 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma impactului pietonul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutorul medical necesar.

Este cel de-al treilea caz, înregistrat în ultima săptămână, când un om al legii, în stare de ebrietate la volan provoacă accident.

Amintim că la data de 28 august, o polițistă de 22 ani, aflată în stare de ebrietate, a provocat un accident soldat cu decesul unei tinere mame. În urma impactului, două minore au fost transportate la spital.

Pe data de 1 septembrie, la Florești un polițist în vârstă de 34 de ani, cu o alcoolemie de 1,16 mg/l, în uniformă și la volanul unui Logan, s-a izbit într-un copac.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.