Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Zaharova despre diplomații ruși din Moldova ce ar avea legături cu FSB: Prețul la astfel de investigații este cunoscut

07 Sept. 2023, 22:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
07 Sept. 2023, 22:21 // Actualitate //  Ursu Ana

Autoritățile din Rusia clasifică drept dezinformare ancheta privind activitățile de spionaj ale reprezentanților ambasadei Rusiei la Chișinău. Cu o reacție în acest sens a venit purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, scrie Rupor.md.

„Prețul unor astfel de „investigații de spionaj” este bine cunoscut. Ele reprezintă dezinformare, un set de acuzații nefondate, caracterizate prin substituirea conceptelor și falsificarea deliberată a faptelor. Adevăratul lor scop este de a pregăti terenul pentru noi acțiuni neprietenoase față de țara noastră. Ne amintim foarte bine ce a urmat după publicarea, în luna iulie a acestui an, a unei „investigații” similare despre antenele  de pe acoperișul misiunii noastre diplomatice din Republica Moldova”, a declarat Zaharova.

Potrivit lui Zaharova, autoritățile ruse speră că autoritățile  de la Chișinău vor avea suficientă înțelepciune pentru a nu lua decizii pripite pe baza unor astfel de informații false.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, Europa Liberă a publicat recent o investigație potrivit căreia cel puțin doi din cei 10 diplomați ruși rămași la Chișinău după recentele expulzări au legături cu Serviciul Federal de Securitate rus, FSB, iar alții doi au înscrieri la adrese din Moscova asociate cu direcția de spionaj a armatei ruse, GRU.

Republica Moldova a expulzat în luna august 45 din cei 70 de diplomați ruși și personal tehnic al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, după ce o anchetă a publicației rusești The Insider și postului moldovean Jurnal TV a descoperit un număr „excesiv” de antene pe clădirile Ambasadei. Autoritățile moldovene au spus că, în loc „să se concentreze pe dezvoltarea bunelor relații”, Moscova și-ar folosi diplomații de la Chișinău pentru „destabilizare” și au decis că numărul lor trebuie limitat, „astfel încât să fie mai puțini indivizi care destabilizează țara noastră”.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 14:30 // Slider //  Realitatea.md

81 de foști deputați ai Primului Parlament al Republicii Moldova, semnatari ai Declarației de Independență, cer retragerea proiectului de lege inițiat de 13 deputați PSD din România, care ar putea restrânge dreptul descendenților foștilor cetățeni români de a redobândi cetățenia. Aceștia susțin că eventualele fraude cu documente trebuie combătute prin controale și anchete, nu prin limitarea drepturilor unei întregi comunități, transmite Moldova 1.

Într-un apel public adresat președintelui, Parlamentului și Guvernului României, dar și autorilor inițiativei legislative, foștii deputați contestă argumentele privind numărul mare de dosare, suprasolicitarea Autorității Naționale pentru Cetățenie și existența unor rețele care ar falsifica documente pentru obținerea cetățeniei române.

„Frauda se combate prin controale și prin aplicarea legii, nu prin restrângerea drepturilor unei întregi comunități”, se menționează în apel.

Semnatarii avertizează că modificările propuse ar putea afecta legătura istorică și juridică dintre România și urmașii cetățenilor români din Basarabia. Aceștia amintesc de ocupația sovietică din 1940 și de familiile despărțite în urma evenimentelor istorice, subliniind că problema cetățeniei ține nu doar de proceduri administrative, ci și de identitate și continuitate istorică.

În același timp, foștii deputați invocă actualul context geopolitic și susțin că România trebuie să păstreze o politică de apropiere față de Republica Moldova.

„Nu este momentul să ridicăm bariere acolo unde istoria ne cere să construim punți. Dacă România vorbește despre solidaritate, despre unitatea națiunii române și despre perspectiva reîntregirii, atunci politicile sale față de românii din Republica Moldova trebuie să fie coerente cu aceste principii”, se arată în document.

Prin urmare, cei 81 de foști deputați solicită retragerea proiectului în forma actuală și organizarea unor consultări reale cu reprezentanții comunității vizate.

Ce prevede proiectul contestat

Inițiativa celor 13 deputați PSD a fost înregistrată la Senatul României pe 15 septembrie 2026 și vizează modificarea Legii cetățeniei române. Proiectul urmărește restrângerea procedurii speciale de redobândire a cetățeniei, astfel încât descendenții foștilor cetățeni români să nu mai poată solicita cetățenia în nume propriu în condițiile actuale.

În prezent, articolul 11 din lege permite extinderea procedurii până la descendenții de gradul al treilea, inclusiv strănepoții.

Autorii inițiativei își justifică propunerea prin volumul mare de solicitări, întârzierile în examinarea dosarelor și suspiciunile de fraudă cu acte de stare civilă. Potrivit argumentelor prezentate de aceștia, în 2025, peste 150.000 de dosare se aflau în așteptare la Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Subiectul a fost abordat și în timpul vizitei oficiale a premierului român Luca-Alexandru Niculescu la Chișinău, pe 27 octombrie. Într-un interviu pentru TVR Moldova, acesta a declarat că va analiza inițiativa după revenirea la București și după discuții cu oficialii Republicii Moldova, precizând însă că va respecta independența și atribuțiile Parlamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!