Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

VIDEO Două pseudo-mumii de extratereştri au fost prezentate deputaţilor din Mexic

14 Sept. 2023, 08:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
14 Sept. 2023, 08:34 // În Lume //  Redacția Realitatea

Două pseudo-mumii de extratereştri au fost prezentate în plenul Parlamentului mexican de un specialist autoproclamat şi controversat, la mai puţin de două luni după o audiere în Congresul american pe tema OZN-urilor.

Cele două mici sarcofage care conţin fosilele creaturilor antropomorfe au fost prezentate marţi în faţa deputaţilor de către Jaime Maussan, un jurnalist şi autoproclamat specialist în ufologie, studiul obiectelor zburătoare neidentificate şi al fenomenelor aerospaţiale.

„Acestea sunt fiinţe non-umane care nu fac parte din evoluţia noastră terestră”, a declarat el în cadrul unei sesiuni organizate de un deputat, Sergio Gutiérrez, în numele „interesului public”.

Mumiile descoperite în Peru au „o vechime de aproximativ 1.000 de ani”, a precizat el, citând analizele cu carbon 14 efectuate de Universitatea Autonomă din Mexic (UNAM).

Institutul de fizică al UNAM a confirmat într-un comunicat de presă că a efectuat într-adevăr analize, dar numai pentru a determina vârsta şi nu originea specimenelor. Laboratorul său „se distanţează de orice altă utilizare, interpretare sau denaturare a rezultatelor pe care le-a publicat”, se mai arată în comunicat.

Aceste mumii „sunt o creaţie denunţată deja cu ani în urmă”, a afirmat ediţia franceză a Huffington Post, amintind de controversele din jurul documentarului „Unearthing Nazca” din 2017.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Una dintre mumii „a fost examinată de un antropolog. Concluziile sale sunt clare: mumia în cauză este o colecţie de diferite rămăşiţe umane mumificate”, adaugă Huffington Post.

„Primirea lui Jaime Maussan în Camera Deputaţilor arată dispreţul acestei ţări faţă de ştiinţă”, s-a înfuriat un internaut mexican.

Alţii au ridiculizat audierea, cerând ca Maussan să devină „preşedintele relaţiilor intergalactice”.

La 26 iulie, un fost ofiţer de informaţii, David Grusch, a declarat în faţa unei comisii a Congresului american că autorităţile muşamalizează dovezile privind existenţa extratereştrilor. Grusch a asigurat este „absolut” convins că Statele Unite erau în posesia unui ovni, desemnat ca un „fenomen anormal neidentificat” de către autorităţile americane, şi chiar de restul operatorilor săi.

NASA a cerut recent eforturi sporite pentru a studia ştiinţific aceste UAP, la fel ca şi Pentagonul, care este îngrijorat de posibilele… activităţi de spionaj chinezesc.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 17:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2026, 17:22 // Slider //  Realitatea.md

Rusia folosește Moldova, pentru a testa metodele de război hibride utilizate împotriva UE și pentru a submina cursul pro-european al țării, se arată într-o analiză publicată de NYT. Kremlinul este acuzat de atacuri cibernetice, tentative de destabilizare și acțiuni de dezinformare.

Jurnaliștii fac referire inclusiv la rețeaua lui Șor și schemele de mituire a alegătorilor prin Promsveazbank din Rusia, pentru a determina votanții să nu susțină referendumul privind integrarea europeană.

De asemenea, autorii analizei fac referire la implicarea preoților în acțiunile de destabilizare, dar și la organizarea taberelor de antrenament din Rusia, Serbia, Bosnia și Herțegovina.

Potrivit publicației, prin aceste acțiuni, folosind sărăcia, religia, corupția și diviziunile lingvistice, atacurile asupra infrastructurii energetice, Moscova încearcă să recapete influența asupra Moldovei, iar țara rămâne vulnerabilă în fața amenințărilor din exterior.

„Public, oficialii ruși au negat că s-ar fi amestecat în treburile interne ale Moldovei și au respins acuzațiile conform cărora Moscova încearcă să submineze Occidentul. În decembrie anul trecut, Putin, într-un discurs adresat comandanților militari, i-a criticat pe liderii europeni pentru „alimentarea isteriei” cu privire la amenințarea din partea Rusiei.

La scurt timp după aceea, însă, i-a reunit pe lideri la o conferință secretă, pentru a transmite mesajul exact opus. Potrivit oficialilor din două țări, care știu despre acest episod, scopul setat de Putin pentru 2026 este ”prăbușirea NATO și a UE din interior””, se arată în investigația NYT.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform materialului, al doilea obiectiv al rușilor este să preia controlul asupra Moldovei, deoarece țara este situată strategic, între membrii NATO și Ucraina, iar primul – să ocupe țara vecină, aflată de patru ani în război.

„Moldova ar fi un cap de pod ideal pentru Rusia, pentru agresiuni ulterioare fie împotriva Ucrainei, fie împotriva Occidentului, au spus oficialii, adăugând că Putin încă speră să cucerească o zonă din sudul Ucrainei, pentru a crea legături terestre care să conecteze Rusia de Moldova”, scrie NYT.

Jurnaliștii au discutat cu procurori care au investigat ingerințele în alegerile din Moldova și au aflat despre circa 1000 de persoane recrutate pentru dezordini în masă și destabilizări, care erau pregătiți pentru acțiune în perioada electorală și au fost instruiți în Serbia. Participanții la acele cursuri ar fi fost remunerați cu aproximativ 400 de dolari.

Investigația mai denotă că preoții ar fi primit câte 1000 de dolari de la Ilan Șor ca să promoveze boicotarea sau respingerea politicilor pro-occidentale ale guvernării.

Conform publicației, deși autoritățile au dejucat planurile de interferență în alegeri, pentru Kremlin situația nu a reprezentat un eșec, deoarece Chișinău a trebuit să cheltuie prea multe resurse umani și financiare în acest scop, iar acțiunile forțelor de ordine au fost folosite pentru a lansa narative propagandistice, fiind prezentate drept represiuni politice.