Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Procuror, despre dosarul „Constantin Țuțu”: Cauza se află la etapa cercetării judecătorești. Audiem probele acuzării

14 Sept. 2023, 07:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
14 Sept. 2023, 07:47 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Doi procurori, martori ai acuzării în dosarul Constantin Țuțu, au fost audiați la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Cei doi martori făceau parte din grupul care reprezenta acuzarea în dosarul, în care fostul șef al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto, Grigore Bernavschi, era suspectat de abuz în serviciu, informează jurnal.md.

”Este vorba despre episodul ce ține de escrocherie. Cauza se află la etapa cercetării judecătorești. Audiem probele acuzării, a rămas să mai audiem ultimii doi martori. În total sunt șase martori, doar pe un episod. În prezent noi mergem pe examinarea probelor pe episoade. Este vorba despre episodul ce ține de escrocherie. Escrocherie și trafic de influență ce ține de învinuirea adusă cu privire la eventuala soluționare a întrebărilor pe o cauză penală„, a precizat procurorul de caz, Elena Cazacov.

Potrivit procurorilor, fostul deputat PD este bănuit că în perioada septembrie-octombrie 2017 a pretins și primit de la o persoană 20 de mii de euro, pentru a-i influența pe procurori și judecători la adoptarea unor soluții favorabile învinuitului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Constantin Ţuţu a fost învinuit de îmbogăţire ilicită, după ce procurorii au constatat că în perioada 2014-2018, în timp ce a exercitat mandatul de deputat, a devenit proprietarul mai multor bunuri, imobile și automobile de lux, a căror valoare depășea substanțial veniturile declarate.

Țițu este cercetat și într-o altă cauză penală. Mai exact, este vorba despre dosarul Alexei Veretca, împușcat în 2012 în codrii Orheiului. Dosarul pentru omor, în care figurează și Țuțu, se prăfuiește, în continuare, în sertarele magistraților. În trei ani, cât această cauză penală se află la Curtea de Apel, nu a avut loc nicio ședință. Procurorul de caz spunea anterior că va insista pentru accelerarea examinării dosarului respectiv. Următoarea ședință în acest caz a fost programată pentru luna curentă.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!