Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Lovitură sub centură pentru Gazprom! ANRE a amendat Moldovatransgaz cu 34 milioane de lei

15 Sept. 2023, 19:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Sept. 2023, 19:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a luat măsuri ferme împotriva operatorului sistemului de transport al gazelor naturale (OST), S.R.L. „Moldovatransgaz”, aplicând o sancțiune financiară în valoare de aproape 34 de milioane de lei pentru nerespectarea obligațiilor legale de a asigura independența sa față de întreprinderea de gaze naturale integrată pe verticală, S.A. „Moldovagaz”, care se ocupă de furnizarea gazelor naturale.

Această cerință privind asigurarea independenței și separării OST al gazelor naturale este reglementată atât de prevederile Legii cu privire la gazele naturale, cât și de Pachetul Energetic III, iar nerespectarea acestei obligații atrage după sine aplicarea sancțiunii financiare, conform articolului 113, alineatul (3), litera b) al Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.

Decizia de a aplica această sancțiune a fost luată în urma unor investigații detaliate și a eforturilor ANRE de a asigura conformitatea cu reglementările din domeniul energiei. În conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE nr. 563 din 15 septembrie 2023, sancțiunea financiară impusă S.R.L. „Moldovatransgaz” va fi transferată în bugetul de stat.

Această acțiune reprezintă un pas semnificativ în eforturile de reglementare și monitorizare a sectorului energetic în Republica Moldova, cu scopul de a asigura transparența, independența și conformitatea cu normele internaționale în domeniu. ANRE reafirmă astfel angajamentul său pentru o piață energetică corectă și eficientă în beneficiul consumatorilor.

Moldovatransgaz este subsidiara companiei Moldovagaz, care este controlată de gigantul rus Gazprom.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 20:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 20:47 // Societate //  Ana Panaguța

Un copil de 7 ani și doi șoferi au ajuns la spital în urma accidentului rutier produs astăzi, în jurul orei 16:50, pe strada Decebal din municipiul Bălți. Potrivit Poliției, impactul ar fi fost provocat de un bărbat de 31 de ani, care se afla la volan fără a deține permis de conducere.

Potrivit Poliției, un bărbat de 31 de ani, aflat la volanul unui automobil Kia Optima, ar fi efectuat un viraj la stânga, ignorând marcajul de linie dublă continuă. Acesta ar fi ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit lateral cu un Mitsubishi Outlander, condus de un bărbat de 68 de ani.

În urma impactului, ambii conducători auto și un copil de 7 ani, pasager în Kia Optima, au suferit traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Ambii au înregistrat 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.