Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Vineri seara, moldovenii își vor putea lua rămas bun de la Mircea Snegur. Ceremonia, transmisă în direct de RLIVE TV

15 Sept. 2023, 15:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
15 Sept. 2023, 15:49 // Actualitate //  Victoria Laur

Vineri, începând cu ora 18:00, moldovenii își vor putea lua rămas bun de la Mircea Snegur. Sicriul cu trupul neînsuflețit al primului președinte va fi adus la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din centrul Capitalei.

Echipa rlive.md și RLIVE TV se va afla la fața locului și va difuza în direct ceremonia care urmează să se desfășoare în principalul locaș al țării.

Sâmbătă, începând cu ora 10:00, funeraliile vor continua la Palatul Republicii. Primul președinte al Republicii Moldova va fi înmormântat la Cimitirul Central de pe str. Armenească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mircea Snegur a murit în seara de 13 septembrie 2023. Primul șef de stat al Republicii Moldova, ales pe cale democratică, s-a stins din viață după o perioadă îndelungată de luptă cu o boală incurabilă.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 14:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 14:28 // Slider //  Valentina Buza

Comisia Europeană (CE) solicită statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să suspende timp de un an interdicțiile naţionale privind accesul copiilor la reţelele sociale, justificând faptul că Bruxelles-ul urmăreşte elaborarea unui set de norme la nivelul întregii UE.

Comisia Europeană a mai precizat că vrea să elaboreze măsuri comune împreună cu Parlamentul European și statele UE, urmând ca acestea să fie apoi puse în aplicare.

Uniunea Europeană consideră că adoptarea unor legi separate de către statele membre ar putea duce la fragmentarea reglementărilor, prin stabilirea unor limite de vârste diferite de la o țară la alta.

„Comisia a decis să amâne cu 12 luni orice proiect de lege naţional care se suprapune cu viitoarele norme armonizate”, a declarat joi reporterilor purtătorul de cuvânt al executivului UE, Thomas Regnier.

Austria, prima țară căreia i s-a cerut joi să-şi suspende legislaţia, a criticat solicitarea.

„Este inacceptabil ca Bruxelles-ul să împiedice statele membre să adopte legi naţionale fără a prezenta o soluţie europeană completă proprie”, a declarat secretarul de stat austriac Alexander Pröll pentru Politico.

Vicecancelarul şi ministrul pentru afaceri media Andreas Babler a transmis că Austria va continua să elaboreze propria legislaţie pentru a fi gata până la sfârşitul perioadei de suspendare de 12 luni.

De altfel, Austria solicitase Comisiei încă din iulie să verifice dacă propria sa propunere de lege, care ar interzice accesul copiilor sub 14 ani, este în conformitate cu legislaţia UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În luna septembrie, Comisia Europeană a prezentat „EU Kids Act” drept o soluţie la nivelul UE pentru a proteja minorii online. Comisia a propus interzicerea accesului la reţelele sociale pentru copiii sub 13 ani.

Pentru cei între 13 şi 15 ani sunt propuse conturi supravegheate de părinţi şi cu funcţionalităţi limitate, iar pentru adolescenţii între 15 şi 18 ani sunt avute în vedere măsuri suplimentare de siguranţă.

Dacă se va ajunge la un acord, măsura ar interzice accesul la reţelele sociale pentru minorii sub 13 ani în majoritatea cazurilor şi ar restricţiona sever accesul pentru adolescenţii sub 15 ani.

De asemenea, aceasta stabileşte cerinţe privind siguranţa pentru platforme, inclusiv în cazul jocurilor video şi asistenţilor bazaţi pe inteligenţă artificială.