Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

O companie a vândut mii de piese pentru motoare de avioane fără a fi verificate, cu documente false

21 Sept. 2023, 07:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
21 Sept. 2023, 07:16 // În Lume //  Redacția Realitatea

Producătorul de motoare cu reacţie CFM International a declarat că mii de componente pentru motoare de avioane ar fi putut fi vândute cu documente false de către un distribuitor britanic, în timp ce rezultatele unei anchete asupra pieselor certificate fals au ajuns la Înalta Curte din Londra, transmite Reuters.

Matthew Reeve, avocat la CFM şi coproprietarii companiei, General Electric şi Safran, a declarat că AOG Technics s-a angajat într-o ”schemă deliberată, necinstită şi sofisticată de a înşela piaţa cu documente falsificate pe o scară industrială”. Autorităţile europene de reglementare au declarat că investighează rapoarte conform cărora unele piese furnizate de firma din Londra fără certificate valabile au fost găsite în motoarele CFM56, care alimentează unele avioane Airbus şi Boeing.

AOG nu a abordat problema falsurilor în şedinţă, care a fost convocată pentru a discuta aspecte procedurale. Compania nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Descoperirea a determinat companiile aeriene să schimbe piese pentru un număr de avioane şi până acum doar o fracţiune din cele 23.000 de motoare CFM56 existente au fost afectate.

Dar Reeve a spus în documentele din instanţă că CFM şi partenerii săi”au dovezi documentare convingătoare că mii de piese de motoare cu reacţie au fost vândute de către (AOG) companiilor aeriene care operează avioane comerciale echipate cu motoarele cu reacţie ale reclamanţilor”. Acestea includ piese pentru motoarele CFM56, care sunt construite de joint-venture-ul GE-Safran CFM, şi un număr foarte mic de motoare CF6 utilizate în principal pentru alimentarea avioanelor de marfă şi fabricate exclusiv de GE.

Surse din industrie au spus că majoritatea pieselor de schimb vândute de distribuitori precum AOG implică articole mici, care nu sunt fabricate de producătorii de motoare înşişi şi nu sunt considerate critice. Chiar şi aşa, numărul de avioane care ar putea fi scoase din funcţiune pentru verificări se apropie de 100 şi analiştii spun că orice întrerupere a sistemului de control strict monitorizat care stă la baza siguranţei călătoriilor aeriene trebuie abordată rapid.

Reeve a spus că până acum au fost identificate 86 de documente falsificate cunoscute sub numele de certificate de eliberare. Până luni, numărul motoarelor suspectate a avea piese cu documente falsificate a crescut la 96.

”Potenţial, asta înseamnă că între 48 şi 96 de aeronave sunt scoase din funcţiune în timp ce companiile aeriene aranjează ca piesele să fie îndepărtate”, a adăugat Reeve.

”COOPERARE DEPLINĂ”

Vânzarea de piese cu certificate de eliberare false sau lipsă ”ar putea pune în pericol siguranţa aeronavei” şi face imposibilă verificarea navigabilităţii, a spus CFM într-un document. Un certificat de eliberare este asemănător cu un certificat de naştere pentru o piesă de motor, garantând că este autentică.

Producătorul de motoare şi companiile-mamă franceze şi americane au chemat în judecată AOG şi pe unicul său director, Jose Zamora Yrala, pentru a-i obliga să predea documente legate de orice piese rămase şi documente legate de motoarele CFM56 şi CF6 începând din februarie 2015. Ei au spus că au fost alertaţi pentru prima dată despre presupusa falsificare de către o companie portugheză de întreţinere şi reparaţii în iunie, ceea ce a determinat o luptă pentru a descoperi amploarea problemei.

Avocaţii care îi reprezintă pe AOG şi Zamora Yrala au spus că inculpaţii ”cooperează pe deplin” cu o anchetă a Autorităţii Aviaţiei Civile din Marea Britanie (CAA).

Avocatul AOG Tom Cleaver a susţinut că GE nu are nevoie de o cantitate mare de documente pentru a contacta posibilii cumpărători ai pieselor.

”Toată lumea ştie acum că piesele AOG nu trebuie neapărat să fie considerate părţi ale reclamanţilor”, a spus el.

Judecătorul Richard Meade a decis că AOG şi Zamora Yrala ar trebui să dezvăluie ”facturi, certificate de eliberare, memo de expediere şi comenzi de cumpărare” pentru 230 de tranzacţii. Motoarele CFM56 alimentează generaţia anterioară de Boeing 737 şi aproximativ jumătate din generaţia anterioară de Airbus A320.

Acestea sunt treptat modernizate, dar mii rămân în serviciu. CFM56 este folosit şi pe avioanele de patrulare maritimă Boeing P-8 vândute în Statele Unite şi Marea Britanie, în timp ce CF6, construit de GE, alimentează tancurile Boeing KC-767A vândute Italiei şi Japoniei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nu s-au raportat piese suspecte ale aeronavelor militare. Boeing şi Airbus nu au făcut niciun comentariu imediat. Agenţia pentru Siguranţa Aviaţiei a Uniunii Europene, într-un document despre care Bloomberg a scris pentru prima dată, a declarat în august că examinează rapoarte despre piese cu documente suspectate ca fiind falsificate furnizate de AOG.

CAA din Marea Britanie a declarat în august că ”investiga furnizarea unui număr mare de piese suspectate ca fiind neaprobate”.

 

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 21:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 21:01 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking