Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Grosu la Conferința Europeană a Președinților de Parlament: Decizia de deschidere a negocierilor ar încuraja moldovenii

28 Sept. 2023, 22:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
28 Sept. 2023, 22:53 // Actualitate //  Ursu Ana

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a ținut un discurs în cadrul Conferinței Europene a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei despre impactul asupra țării noastre a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

 „Rusia a folosit și, mai mult ca probabil, va continua să folosească Moldova ca teren pentru testarea tacticilor sale de război hibrid. Reziliența trebuie să fie, în primul rând, sprijinită de consolidarea unei bune guvernanțe și a democrației. Aceasta este o prioritate care constituie nucleul agendei noastre transformaționale”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a subliniat că cetățenii și autoritățile Republicii Moldova și-au concentrat eforturile asupra transformării provocărilor în oportunități pentru a apropia Republica Moldova mai mult de UE. În context, Igor Grosu a remarcat că decizia de deschidere a negocierilor, care ar trebui să fie luată până la sfârșitul anului, ar încuraja cetățenii Republicii Moldova și ar fi un semnal pentru Rusia că acțiunile sale nu pot împiedica țările să decidă cu privire la dezvoltarea lor de viitor.

„Cetățenii și autoritățile moldovene și-au exprimat clar alegerea în favoarea viitorului european. Moldova este astăzi mai puternică și mai rezistentă decât era cu un an și jumătate în urmă”, a mai spus șeful legislativului.

Precizăm că, președintele Parlamentului  se află la Dublin, unde participă, în perioada 28-29 septembrie, la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei. Reuniunea se desfășoară sub auspiciiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și are loc odată la doi ani. La ediția curentă și-au anunțat participarea peste 60 de președinți și vicepreședinți de parlament din 46 de țări membre ale Consiliului Europei, peste 400 de delegați din țările cu statut de partener sau observator și șefi ai mai multor adunări parlamentare.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:37 // Societate //  Valentina Buza

Centrul de apel al Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) va activa cu program redus vineri, 6 noiembrie, din motive tehnice. Apelurile vor fi preluate doar până la ora 12:00.

Potrivit instituției, persoanele care au întrebări sau au nevoie de informații pot contacta Centrul de apel până la această oră. Activitatea va fi reluată conform programului obișnuit luni, 9 noiembrie.

Pe durata suspendării activității Centrului de apel, cetățenii se pot adresa direcțiilor regionale ale Inspectoratului General pentru Migrație pentru informații și solicitări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!