Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Biden îl atacă direct pe Trump: Este o „ameninţare” la adresa democraţiei

29 Sept. 2023, 08:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
29 Sept. 2023, 08:58 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Joe Biden a lansat din nou un avertisment sumbru şi solemn cu privire la soarta democraţiei americane, de data aceasta atacându-l foarte direct pe Donald Trump, în timp ce campania pentru alegerile prezidenţiale din 2024 tocmai a căpătat o nouă dimensiune, comentează AFP.

El a afirmat că ideologia adversarului său republican şi a partizanilor săi „ameninţă însăşi esenţa naţiunii noastre”, notează Agerpres.

„Democraţiile nu mor neapărat prin forţa armelor. Ele pot muri când oamenii tac, când oamenii nu se mobilizează sau când nu condamnă atacurile împotriva democraţiei. Când oamenii sunt dispuşi să abandoneze ceea ce este mai preţios pentru că se luptă cu frustrarea, deziluzia, oboseala, cu un sentiment de excludere„, a spus preşedintele democrat.

Pentru acest discurs, al patrulea potrivit Casei Albe pe care îl consacră temei democraţiei, Joe Biden a mers în Arizona, fief electoral al fostului senator republican John McCain.

Democratul de 80 de ani, candidat pentru un al doilea mandat, a fost legat de fostul erou de război printr-o prietenie trecând peste diviziunile partizane, simbol, în opinia sa, al valorilor ameninţate de republicanul Donald Trump.

Favorit detaşat al primarelor republicane, fostul preşedinte este acuzat de justiţie că a jucat un rol în asaltul asupra Capitoliului la Washington pe 6 ianuarie 2021 şi că a încercat să inverseze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020.

Biden a pronunțat numele adversarului său

În discursul său, Joe Biden a pronunţat numele adversarului său, fapt rar, şi a preluat de câteva ori fragmente din discursurile lui Trump pentru a le denunţa.

„Trump spune că Constituţia i-a dat, citez, dreptul de a face ce vrea ca preşedinte”, a afirmat democratul, denunţând o „noţiune periculoasă”, atacând şi răspândirea „teoriilor conspiraţiei” de către adversarul său şi dorinţa acestuia de a dezbina ţara.

El a apreciat că predecesorul său „nu a fost ghidat de Constituţie, de simţul datoriei sau de respectul faţă de compatrioţi, ci de răzbunare şi ranchiună”.

Joe Biden a citat şi această propoziţie rostită de Donald Trump în martie înaintea unei conferinţe a Partidului Republican: „Vă voi răzbuna”.

„Fără îndoială că Partidul Republican este astăzi dirijat de trumpişti”, a spus Joe Biden, în acest discurs care a coincis cu prima zi a unei anchete de demitere condusă împotriva sa de parlamentari republicani.

Biden, indignat de atitudinea republicanilor

Preşedintele a fost deosebit de indignat de „tăcerea asurzitoare” a republicanilor după remarcile „pline de ură” ale lui Donald Trump împotriva şeful Statului-Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley.

Omul de afaceri republican a sugerat că acesta din urmă s-a făcut vinovat de trădare şi a indicat că un astfel de act ar putea fi pedepsit cu moartea.

„Cu cât votează mai mulţi oameni, cu atât se implică mai mult întreaga naţiune, cu atât democraţia va fi mai puternică„, a mai spus Joe Biden, care s-a chinuit până acum să genereze entuziasm în sondaje, în principal din cauza vârstei sale.

La Tempe, preşedintele american a fost interpelat de un alegător care l-a criticat pentru că nu a declarat „starea de urgenţă climatică”. Joe Biden i-a promis că se va întâlni cu el după discursul său dacă este de acord facă linişte şi a continuat spunând: „Democraţia nu este niciodată uşoară, tocmai am avut demonstraţia” acestui lucru.

Joe Biden a făcut din apărarea „sufletului” Americii o axă majoră a duelului său împotriva lui Donald Trump în 2020, prin urmare intenţionează să facă campanie pe aceeaşi temă înainte de alegerile prezidenţiale din 2024.

Bătălia electorală, la un nou nivel

Bătălia electorală dintre cei doi a căpătat o nouă dimensiune săptămâna aceasta, când au vizitat, unul după celălalt, în regiunea Detroit (nord), leagănul industriei auto americane. În timp ce marele sindicat UAW a lansat o grevă fără precedent împotriva a trei mari producători auto, Joe Biden a participat la un pichet de grevă în faţa porţilor unei fabrici a General Motors, fapt nemaivăzut pentru un preşedinte american.

Donald Trump a vizitat o mică fabrică, care nu face parte din rândul sindicatului. Fiecare urmăreşte să seducă electoratul popular, şi în special clasa muncitoare albă, al cărei vot ar putea fi decisiv în 2024, mai scrie AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:28 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP și EFE, citate de Agerpres.

Conform AFP, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația din capitala spaniolă, conform datelor comunicate de prefectura Madridului. Protestatarii au cerut protejarea sistemului public de pensii și a serviciilor publice, în contextul acuzațiilor lansate de stânga la adresa Partidului Popular (PP), de opoziție, privind o posibilă privatizare parțială a sistemului public de pensii.

Marșul s-a desfășurat în liniște, pe o distanță de aproape doi kilometri, între gara Atocha și strada Alcala, trecând pe lângă Muzeul Prado și prin piața Cibeles.

„Pensiile trebuie să fie intangibile!”, a declarat Pilar, o femeie de 64 de ani, citată de AFP. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea față de tendința de privatizare a serviciilor și a cerut apărarea educației și sănătății publice. Un alt participant, Juan Fernandez, în vârstă de 38 de ani, angajat în administrația publică la Sevilia, a spus că trăiește „în incertitudine” în privința viitoarei sale pensii și s-a opus unei reforme care ar permite privatizarea sistemului.

Liderul PP, Alberto Alberto Nuñez Feijoo, a declarat, luni, că formațiunea sa va majora pensiile conform legii dacă va câștiga alegerile. Declarația a venit ca răspuns la acuzațiile guvernului condus de Sanchez, potrivit cărora conservatorii ar intenționa să modifice mecanismul actual de indexare a pensiilor în funcție de inflație, aplicat de la 1 ianuarie 2022. La sfârșitul anului 2021, PP a votat împotriva proiectului de lege, criticând costurile acestuia pentru finanțele publice.

În paralel cu dezbaterea privind pensiile, Pedro Sanchez a abordat drepturile sociale și economice în cadrul unui miting de precampanie organizat sâmbătă la Palatul Congreselor din Granada. Liderul socialist a afirmat că, dacă va conduce guvernul în următoarea legislatură, va consolida și va garanta prin constituție dreptul la avort.

Sanchez a promis, de asemenea, că va menține eutanasia ca „o cucerire” și a avertizat asupra reducerilor de drepturi sociale și economice pe care, în opinia sa, le-ar putea aduce guvernele Partidului Popular sau ale formațiunii de extremă dreapta Vox, relatează agenția spaniolă EFE.

Premierul l-a criticat pe Feijoo pentru declarațiile acestuia despre feminism și drepturile femeilor. „A fi feminist nu înseamnă să crești printre femei, a fi feminist nu înseamnă să restrângi drepturile femeilor”, a afirmat Sanchez, adăugând că niciun bărbat nu ar trebui să mai controleze drepturile și corpul femeilor.

La mitingul din Granada, Sanchez a fost însoțit de Maria Jesus Montero, liderea socialiștilor din Andaluzia. El și-a început discursul prin lectura poemului „Cantos nuevos”, al poetului Federico Garcia Lorca, originar din această regiune.

Pedro Sanchez a convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, după ce parlamentul spaniol a respins, la începutul lunii octombrie, două măsuri guvernamentale privind criza locuințelor. Decizia vine în contextul dificultăților coaliției de guvernare de a obține sprijin parlamentar pentru proiectele sale. Premierul a declarat că urmărește obținerea unei majorități progresiste mai largi pentru a putea continua reformele și a aborda probleme precum inegalitățile sociale, serviciile publice și accesul la locuințe, potrivit agenției Reuters.

În Spania, pensia medie pentru limită de vârstă era de 1.576 de euro pe lună în septembrie, pentru aproape 6,8 milioane de beneficiari, potrivit autorităților spaniole, citate de AFP.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova