Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Trimite rapid și sigur bani în Ucraina prin Ria Money Transfer cu o reducere de 25%

04 Oct. 2023, 11:11
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
04 Oct. 2023, 11:11 // Economie //  Realitatea.md

Moldindconbank, una dintre cele mai importante bănci din Republica Moldova, anunță începerea unei promoții avantajoase în parteneriat cu Ria Money Transfer. În perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2023, clienții noștri vor beneficia de o reducere de 25% la fiecare transfer efectuat prin Ria Money Transfer către Ucraina.

Transferurile internaționale prin intermediul Ria Money Transfer sunt cunoscute pentru viteza și siguranța lor, iar acum, cu această promoție specială, avantajele respective devin și mai accesibile pentru clienții noștri. Indiferent de suma pe care dorești să o remiți, vei beneficia de un comision redus cu 25% în perioada menționată.

Dacă ai persoane dragi în Ucraina și vrei să le trimiți bani într-un mod rapid și sigur, Moldindconbank este alegerea perfectă. Vino la cea mai apropiată sucursală sau agenție Moldindconbank și urmează pașii simpli pentru a beneficia de oferta promoțională:

  • Prezintă buletinul de identitate și anunță operatorul că dorești să faci un transfer prin Ria Money Transfer, ca să obții codul promoțional RIA25MD
  • Oferă datele cardului sau contului de card al beneficiarului din altă țară. Banii vor ajunge direct în contul persoanei dragi, garantându-ți astfel că aceștia vor fi disponibili în cel mai scurt timp posibil.

Moldindconbank și Ria Money Transfer își propun să ofere clienților o experiență eficientă și convenabilă în transferul de bani internațional. Promoția specială cu reducerea de 25% la fiecare transfer efectuat prin Ria Money Transfer este doar un exemplu al angajamentului nostru de a satisface nevoile clienților noștri și de a le oferi servicii de calitate superioară.

Nu rata ocazia de a trimite bani sigur și rapid către persoanele dragi! Te așteptăm cu drag la Moldindconbank pentru a beneficia de această promoție specială.

Moldindconbank – mereu alături!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 17:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 17:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Numărul milionarilor din Republica Moldova a crescut anul trecut. Datele Serviciului Fiscal de Stat arată că 9 643 de persoane au declarat pentru 2025 venituri anuale de peste un milion de lei, cu 1 624 mai multe decât în anul precedent.

Cea mai mare sumă declarată de o singură persoană a fost de 169,6 milioane de lei. În total, milionarii au declarat venituri de 32,8 miliarde de lei și au achitat impozite în valoare de 2,3 miliarde de lei.

Cei mai mulți dintre milionari, 5 005 persoane, au declarat venituri între unu și două milioane de lei. Alte 2 992 de persoane au avut venituri cuprinse între două și patru milioane de lei, 698 – între patru și șase milioane, iar 464 – între șase și 10 milioane de lei. Totodată, 484 de persoane au declarat venituri de peste 10 milioane de lei.

Dintre cei 9 643 de milionari, 6 622 sunt bărbați și 3 021 sunt femei. Cea mai numeroasă categorie de vârstă este cea cuprinsă între 40 și 49 de ani, din care fac parte 3 351 de persoane. Cel mai tânăr milionar are 16 ani, iar cel mai vârstnic – 88 de ani.

Dividendele au fost principala sursă de venit a milionarilor, cu 13,45 miliarde de lei. Acestea au fost urmate de salarii, care au însumat 3,32 miliarde de lei.

În anul 2025, 211 159 de persoane fizice care nu desfășoară activități de întreprinzător au depus declarații de venit. În total, acestea au declarat venituri de 36,94 miliarde de lei, față de 31,12 miliarde de lei în 2024.

Impozitul pe venit declarat a ajuns la 3,41 miliarde de lei, comparativ cu 2,95 miliarde de lei în anul precedent. Salariile au rămas principala sursă de venit și au reprezentat 73,49% din totalul câștigurilor persoanelor fizice. Printre celelalte surse importante se numără dividendele și veniturile obținute din închirierea bunurilor imobile.

Totodată, 9 793 de persoane au beneficiat în 2025 de deduceri fiscale, în valoare totală de 112,55 milioane de lei. Cele mai solicitate au fost deducerile pentru studiile copiilor, serviciile medicale private și dobânzile achitate la creditele ipotecare pentru procurarea primei locuințe.

Peste 53 000 de contribuabili au folosit și mecanismul prin care pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații necomerciale sau culte religioase. În total, au fost direcționate 28 de milioane de lei, cu 6,19 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!