Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

CEC: Vineri începe campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023

05 Oct. 2023, 09:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Oct. 2023, 09:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Mâine, 6 octombrie 2023, începe campania electorală pentru concurenții electorali înregistrați la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

„Conform prevederilor Codului electoral, în campania electorală, candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.

Competitorilor electorali li se interzic organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică”, informează CEC.

Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În context, Comisia „cheamă concurenții electorali să desfășoare o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale or, desfășurarea alegerilor într-un climat democratic poate avea loc doar în condiții de transparență, corectitudine, egalitate și respect, astfel încât rezultatul acestora să reflecte întocmai voința alegătorilor”.

Totodată, CEC atenționează că, candidații, dosarele cărora se află în proces de examinare de către consiliile electorale de circumscripție, vor începe campania electorală la data înregistrării.

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 12:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 12:55 // Slider //  Ana Panaguța

Iranul va considera „orice ţară participantă la instituirea restricţiilor economice” împotriva sa „drept inamică”, a declarat sâmbătă secretarul Consiliului suprem al securităţii naţionale iraniene, Mohsen Rezaei, scrie antena3.ro.

„Declarăm tuturor ţărilor din jurul nostru şi tuturor ţărilor lumii: nu vă alăturaţi războiului economic dus de SUA”, a avertizat la televiziunea de stat iraniană după ce Washingtonul a anunţat o întărire a sancţiunilor economice destinate să accentueze presiunea asupra Teheranului.

Dacă ţările respective refuză „să se distanţeze” de SUA, Iranul „le va afecta interesele”, a adăugat el.

„Noi nu am atacat încă niciun interes economic american” şi „până în prezent nu am ţintit decât baze militare, dar dacă vor să ne impună sancţiuni economice, SUA deţin întreprinderi petroliere şi economice în jurul Iranului şi în alte părţi, iar noi le vom lovi”, a continuat Rezaei.

Dacă Donald Trump „întreprinde o acţiune împotriva noastră, confruntarea dintre noi va fi ca un seism”, a mai ameninţat el.

Ministerul iranian de Externe acuzase SUA joi de „terorism economic”, după ce secretarul Trezoreriei american, Scott Bessent, jurase că Washingtonul va face „să se prăbuşească regimul” iranian cu noile sancţiuni.

Bessent urmează să ţină luni o conferinţă de presă unde ar urma să precizeze modul în care SUA intenţionează să-şi sporească presiunea, la aproape şase luni de la începerea războiului declanşat printr-un atac israeliano-american împotriva Iranului.

Washingtonul a cerut altor guverne, în special Beijingului, să participe la eforturile vizând izolarea economiei iraniene.

Dar China, partener economic strategic al Iranului, a criticat această iniţiativă, apreciind că „sancţiunile şi presiunea” americane nu ar permite rezolvarea conflictului în Orientul Mijlociu.

Printre marii parteneri comerciali ai Iranului figurează şi Emiratele Arabe Unite, care au anunţat marţi suspendarea până la noi ordine a „tuturor schimburilor comerciale şi a tranzacţiilor financiare” cu această ţară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!