Curs valutar
  • EUR
    20.0840
    -0.0971%
  • USD
    17.9297
    0.2103%
  • RUB
    0.2109
    -1.707%
  • RON
    3.7654
    0.1036%
  • UAH
    0.3978
    0.0251%

Toate știrile

06 octombrie 2026

„Aveți milă”. Visul lui Kanye West de a se întâlni cu Vladimir Putin se spulberă, deși va avea două concerte în Rusia

22 Aug. 2026, 17:22
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:22 // Life //  Realitatea.md

Rapperul american Kanye West va susține concerte la Sankt Petersburg în luna octombrie. Cântărețul va ieși pe Gazprom Arena, după ce mai multe țări din Uniunea Europeană i-au interzis accesul și i-au anulat spectacolele.

Măsurile restrictive s-au aplicat după declarații antisemite, inclusiv laude la adresa lui Adolf Hitler și utilizarea simbolisticii naziste. West și-a cerut scuze în ianuarie pentru aceste acțiuni și a afirmat că de vină ar fi o maladie cerebrală nediagnosticată și o tulburare bipolară netratată.

Dacă cele două concerte de la Sankt Petersburg vor avea loc, Kanye West va deveni una dintre cele mai mari vedete internaționale care vizitează Rusia, după începutul războiului din Ucraina, scrie disinfo.md. Biletele pentru evenimente s-au epuizat în mai puțin de o oră, iar prețul lor a variat între 106 și 1885 de dolari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Gazprom Arena este stadionul clubului de fotbal Zenit Sankt Petersburg și are o capacitate de aproximativ 70.000 de spectatori.

Anterior, presa a scris despre simpatia rapperului pentru Rusia și dorința lui de a-l întâlni pe Vladimir Putin. „Aveți milă. Nu suntem Moscontsert (n. red.: cea mai veche companie de stat, organizatoare de evenimente la Moscova). Suntem administrație prezidențială. Nu e treaba noastră”, a punctat secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o eventuală întrevedere a liderului rus cu vedeta.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
05 Oct. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Oct. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, luni, că acceptă această responsabilitate cu deplina conştiinţă a dificultăţii momentului, transmit știrileprotv.ro.

El a precizat că prima misiune va fi construirea unei majorităţi parlamentare care să voteze un guvern ce va fi profund ancorat în direcţia europeană şi euroatlantică a României.

„Accept această responsabilitate cu deplina conştiinţă a dificultăţii momentului. România traversează de multă vreme o perioadă de incertitudine politică, într-un context economic şi internaţional care, la rândul său, este dificil. Prima misiune va fi construirea unei majorităţi parlamentare care să voteze un guvern ce va fi profund ancorat în direcţia europeană şi euroatlantică a României”, a declarat Luca Niculescu.

El a arătat că va avea discuţii cu partidele parlamentare pentru a construi această majoritate şi pentru a conveni asupra unui program de guvernare realist.

„În următoarele zile voi prezenta public rezultatul acestor consultări, priorităţile guvernului şi echipa cu care le vom pune în practică”, a subliniat Luca Niculescu.

„Nu pot promite miracole, dar ce pot promite este seriozitate în folosirea banului public, predictibilitate pentru economie, respectarea angajamentelor României, accelerarea investiţiilor şi a reformelor şi un stat care să funcţioneze cât mai bine pentru cetăţenii săi, adică pentru toţi românii. Un stat mai puternic înseamnă şi un stat mai bine protejat, iar în contextul unui război la graniţă avem nevoie de fermitate şi de viziune pentru a apăra România. Iar protejarea unei ţări înseamnă şi o societate capabilă să reziste dezinformării şi manipulării. Şi aici trebuie să ne întărim anticorpii. Avem nevoie de o perioadă de stabilitate şi de construcţie şi am în credere că o putem avea”, a spus premierul desemnat.

Niculescu a menţionat că există un exemplu recent pe care l-a citat şi preşedintele, care arată că atunci când dorim ceva, cu adevărat, atunci bine putem reuşi.

„În ultimii ani, în ultimii patru ani, partide politice, instituţii din administraţia centrală şi cea locală au lucrat împreună pentru acest obiectiv comun, aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cel mai important proiect după aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Iar astăzi România este, practic, prima dintre cele 8 ţări candidate care a încheiat evaluările tehnice ale procesului de aderare la această organizaţie, care este Clubul Democraţiilor Dezvoltate ale Lumii. Acest lucru a fost posibil pentru că, într-un moment important, oameni cu opinii, oameni cu apartenenţe politice diferite au reuşit să treacă dincolo de diferenţele dintre ei şi să privească spre ceva mai mare, spre interesul României. Există această vorbă potrivit cărei în lume sunt prea mulţi oameni care construiesc ziduri şi prea puţini care construiesc punţi. Iar acesta este unul dintre momentele în care România are nevoie de punţi. Să punem pentru o vreme ceea ce ne uneşte înaintea lucrurilor care ne despartă. Vă mulţumesc încă o dată pentru încredere, Domnule Preşedinte. Este momentul să construim”, a mai afirmat Luca Niculescu.