Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Tendințe îngrijorătoare care pot afecta desfășurarea alegerilor: Pachetul „Spor pentru Moldova”, în lista Promo-LEX

06 Oct. 2023, 07:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Oct. 2023, 07:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Misiunea de Observare Promo-LEX constată tendințe îngrijorătoare care pot afecta organizarea și desfășurarea procesului electoral și rezultatele scrutinului local. Concluzia se conține în cel de-al doilea Raport al Misiunii de Observare a alegerilor din 5 noiembrie. Perioada de observare a evenimentelor cuprinse în raport este 5 septembrie – 3 octombrie.

În perioada de observare, potrivit ipn.md, Misiunea de Observare Promo-LEX a constatat 15 cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative, inclusiv două de utilizare a instituțiilor statului în scopul promovării inițiativelor electorale (Guvernul Republicii Moldova și Primarul s. Condrița, mun. Chișinău). În opinia Promo-LEX, aceste cazuri au cel mai mare impact asupra electoratului, dat fiind faptul că implică adoptarea actelor normative în diverse domenii.

Cu doar 12 zile înainte de începerea campaniei electorale, pe 25 septembrie, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat pachetul guvernamental „Spor pentru Moldova”, care prevede majorări salariale și sporuri financiare pentru diferite categorii de bugetari. Imediat după anunțarea acestui pachet, partidul de guvernământ PAS a început să-l promoveze sponsorizat prin intermediul rețelelor sociale.

Cu doar patru zile înainte de startul campaniei, pe 2 octombrie, și cu o zi înainte de a se înregistra în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, primarul s. Condrița, mun. Chișinău, Andrei Donica, a adoptat o dispoziție prin care a dispus compensarea tarifelor achitate de consumatori pentru gazele naturale, cu efect retroactiv, începând din 7 iunie.

În calitate de caz cu potențial de corupere a alegătorilor poate fi apreciată promovarea de către Partidul „Șansă” a proiectelor „Satul Moldovenesc” și „Orașul Moldovenesc”, lansate de Ilan Șor, președintele fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional, mai scrie ipn.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În perioada 6 septembrie – 3 octombrie 2023, au fost observate cel puțin 190 de activități cu tentă electorală ce pot fi calificate drept promovarea candidaților și concurenților electorali. Cele mai răspândite activități au fost de distribuire a materialelor informative care conțineau informație cu tentă electorală (promovarea candidatului desemnat, viziunea candidaților de dezvoltare a localității, principalele probleme, meritele partidului în dezvoltarea localității etc.). Acestea au constituit 58% din totalul activităților raportate. Cele mai multe activități raportate au fost în cazul PSRM (35%), urmat de PAS (20%) și MAN (7%).

Reieșind din rezultatele intermediare ale înregistrării concurenților, Promo-LEX constată că alegerile sunt competitive. În perioada observată, CECE Chișinău a înregistrat 13 candidați pentru funcția de primar general, iar CECE Bălți – 6 candidați. La funcția de primar în aceste două circumscripții nu a fost înregistrat încă nici un candidat independent.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!