Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Ați știut? Imnul Israelului a fost scris la Iași, iar melodia, compusă de un unghenean

12 Oct. 2023, 17:35
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2023, 17:35 // Life //  Realitatea.md

“Hatikva” sau “Speranța”, în limba ebraică, este un cântec ale cărui versuri au fost scrise de poetul evreu Naftali Herz Imber, născut în 1856 în Galiția (pe atunci parte a Imperiului Habsburgic, care avea să devină în 1867 Austro-Ungaria), relatează G4Media.

Imber a scris prima versiune a poemului în 1877 pe când se afla la Iași. În 1882 el a emigrat în Palestina, pe atunci o provincie a Imperiului Otoman și a locuit la Haifa.

În 1886 el a publicat un volum de versuri la Ierusalim, în care era inclus și poemul Tikvateinu – Speranța noastră, care avea să devină cuvintele imnului mișcării sioniste la începutul secolului XX și apoi imnul național de la fondarea statului Israel în 1948.

După mai multe peregrinări prin Marea Britanie și India, Imber s-a stabilit în Statele Unite în 1892 și a murit în sărăcie și obscuritate la New York în 1909, rămășițele sale pământești fiind re-înhumate la Ierusalim în 1953.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În paralel, se năștea melodia imnului, cu origine foarte complicată. În 1888 Samuel Cohen (născut la Ungheni în 1870), proaspăt emigrat din Basarabia în Palestina, a adaptat un vechi cântec popular românesc, Carul cu boi, el însuși o adaptare a compoziției La Mantovana de Gasparo Zanetti, un compozitor italian din secolul XVII.

S-a spus că Hatikva a fost inspirat de melodia Vltava – Die Moldau – Moldova, a compozitorului ceh Bedrich Smetana (1824 – 1884). O astfel de filiație nu este adevărată, explicația fiind alta: tânărul de 12 ani Wolfgang Amadeus Mozart a găsit melodia lui Zanetti pe care a incorporat-o într-una dintre lucrările sale și de acolo s-a inspirat Smetana.

Mișcarea sionistă internațională a adoptat imnul la sfârșitul secolului XIX, deși liderul sionist Theodor Herzl îl disprețuia atât pe Imber cât și imnul, iar mulți evrei pur și simplu refuzau să-l cânte.

În 1948 Hatikva a devenit imnul național al noului stat Israel, dar pe baze ad-hoc și a fost puternic contestat, atât de evreii religioși – Dumnezeu nu apare deloc în versuri – cât și de arabii palestinieni cetățeni ai Israelului – 20% din populația statului, pentru că imnul îi pomenește doar pe evrei.

Abia în 2004 parlamentul țării, Knesset-ul, a adoptat o lege prin care Hatikva devine în mod oficial imnul național al Israelului, pe fondul unei crize între Israel și palestinienii conduși la acea vreme de Yasser Arafat.

Aceasta este istoria lui Hatikva, ale cărui versuri au fost scrise pentru prima oară la Iași și a cărui melodie este preluată dintr-un cântec popular românesc, ce-i drept și el de proveniență italiană.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Germania închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat marţi, 1 septembrie, ministrul de Externe german Johann Wadephul, transmite DCnews.ro. Decizia vine după ce autorităţile germane i-au imputat Rusiei incidentul cu o dronă încărcată cu explozibil, descoperită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig/Halle.

„Am ordonat măsurile următoare, în acord cu cancelarul federal (Friedrich Merz): consulatul general al Rusiei la Bonn va fi închis începând cu 18 septembrie. Contractul „Casei ruse” la Berlin va fi reziliat”, a afirmat Wadephul într-o declaraţie.

Germania acuză Rusia de operațiuni hibride în Europa

El a adăugat că incidentul de la Leipzig nu trebuie privit ca un caz izolat, întrucât „se înscrie într-un şablon al operaţiunilor hibride ruse în Europa”.

Cu puţin timp înainte, ministrul de Interne german Alexander Dobrindt a declarat că „în ansamblu, anchetele poliţiei, modul de operare şi informaţiile serviciilor speciale arată că Rusia este responsabilă pentru atacul eşuat cu o dronă încărcată cu explozibil de la aeroportul din Leipzig, luna trecută”.

„Configuraţia dronelor şi utilizarea diverselor componente, explozibilul şi dispozitivele de aprindere au legătură cu alte operaţiuni hibride desfăşurate de Rusia şi cu războiul său contra Ucrainei. Tehnologia utilizată şi interacţiunea diferitelor elemente trebuie să fie calificate de profesionişti şi indică un nivel ridicat de expertiză tehnică, precum şi un efort organizaţional considerabil”, a precizat el.

Rusia promite răspuns la acțiunile Germaniei

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a reacţionat spunând că Moscova va răspunde la „toate acţiunile antiruse” ale Germaniei.

„Atât Casa Rusă de Știință și Cultură din Berlin, cât și Consulatul nostru General din Bonn hărțuiesc de mult timp elita aflată la putere. Acum au găsit un pretext. Ei bine, vor primi un răspuns pe măsură”, a spus ea, potrivit TASS.

Zaharova a adăugat că „sub un pretext complet tras de păr, Berlinul a escaladat din nou relațiile bilaterale”. „Ca de obicei, nu au fost prezentate dovezi convingătoare sau serioase. Pur și simplu nu există și nici nu pot exista!”, a mai spus ea.

„Au inventat un pretext. Între timp, Berlinul este profund compromis atât prin implicarea sa în conflictul din Ucraina, cât și prin implicarea în atacuri teroriste împotriva civililor. Casa Rusă îi preocupă de mult timp. Așa că au căutat ceva de care să se agațe. Moscova va răspunde tuturor deciziilor antirusești”, a mai adăugat, marți seară, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ce s-a întâmplat pe aeroportul Leipzig

În noaptea de 4 spre 5 august, o dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită în zona securizată a aeroportului Leipzig/Halle, în apropierea mai multor avioane-cargo ucrainene, iar după câteva minute s-a înregistrat o coliziune între un avion-cargo al companiei de logistică şi curierat DHL aflat în zbor şi o altă dronă. Aeronava DHL a reuşit să aterizeze ulterior pe aeroportul din Hanovra fără incidente şi doar cu avarii minore.

Potrivit media germane, care au citat surse apropiate autorităţilor, o a treia dronă a fost găsită zece zile mai târziu la vest de aeroport. A fost găsită o substanţă ce corespundea cu circa 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Un nou incident cu dronă la Leipzig. Un aparat de zbor cu explozibil, descoperit lângă un avion ucrainean cu muniție

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange