Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

Naționala Moldovei, prestație execelentă la Varșovia. A obținut un egal cu Polonia

16 Oct. 2023, 09:22
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
16 Oct. 2023, 09:22 // Sport //  Realitatea.md

Naționala Moldovei a avut o prestație extraordinară în această seară la Varșovia, contra selecționatei din Polonia, într-un meci extrem de important din preliminariile Campionatului European 2024, încheiat la egalitate, 1-1.

Ion Nicolaescu a marcat golul său cu numărul 14 la Națională, deschizând scorul în minutul 26. Moldova a condus Polonia la pauză cu 1-0, dar gazdele au egalat în debutul reprizei secunde. După acest rezultat, Moldova păstrează șanse de calificare la EURO 2024.

Meciul cu Polonia a fost al 279-lea pentru Naționala Moldovei.

Reprezentativa noastră a înregistrat 54 de victorii, 65 egalități și 160 de înfrângeri. Golaveraj: 221-469.

După 6 meciuri jucate, Moldova este pe locul 4, cu 9 puncte. În grupa ”E” de calificare la EURO 2024 lideră surprinzătoare este Albania cu 13 puncte. Cehia este pe locul 2, cu 11 puncte, cu unul mai mult decât Polonia, clasată a 3-a. Polonezii au însă cu un meci mai mult jucat decât Moldova și Cehia.

Pe 17 noiembrie, Naționala noastră va disputa ultimul meci din preliminariile Campionatului European pe teren propriu. Moldova va juca contra selecționatei Albaniei. Începutul partidei, ora 19:00. Biletele sunt deja în vânzare și le puteți procura printr-un clic AICI. 

Moldova va încheia campania de calificare la EURO 2024, pe 20 noiembrie, în deplasare, contra Cehiei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2026, 19:05 // Slider //  Realitatea.md

La trei decenii de la asasinarea lui Tupac Shakur, unul dintre cele mai cunoscute cazuri nerezolvate din Statele Unite ajunge în sfârșit în fața unui tribunal. Dezbaterile în procesul lui Duane „Keffe D” Davis, fost membru al bandei South Side Compton Crips, acuzat că ar fi orchestrat atacul asupra rapperului, urmau să înceapă luni, la Las Vegas, transmite AFP, citat de Agerpres.ro. 

Procesul nu va oferi neapărat răspunsul la întrebarea cine a apăsat pe trăgaci în noaptea de 7 septembrie 1996. Procurorii încearcă însă să demonstreze că Davis a pus la cale asasinatul și a furnizat arma folosită în atac. În vârstă de 63 de ani, Davis pledează nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.

„Mărturisirile” care l-au adus în fața instanței

În 2008, Davis le-a spus anchetatorilor că se afla în Cadillacul alb din care au fost trase focurile de armă. El a recunoscut că procurase un pistol și că grupul din mașină îl căuta pe Tupac, în urma unui conflict izbucnit cu câteva ore înainte. Declarațiile au fost făcute însă în cadrul unui acord care îi oferea imunitate parțială, ceea ce împiedica folosirea lor directă împotriva sa. Ani mai târziu, după ce ceilalți pasageri ai Cadillacului au murit, Davis a început să vorbească public despre rolul său. În 2019, și-a publicat memoriile, în care a povestit că se afla pe scaunul din față al mașinii și că a transmis pistolul pasagerilor de pe bancheta din spate. Nu a spus însă cine a tras.

Arma crimei nu a fost găsită.

Memoriile sale au devenit, în cele din urmă, una dintre piesele centrale ale anchetei. În septembrie 2023, Davis a fost arestat. Acum, procurorii vor încerca să convingă juriul că propriile declarații ale acuzatului reprezintă cea mai importantă probă din dosar. Apărarea, în schimb, îl va prezenta drept un personaj care și-a exagerat trecutul pentru a obține bani și notorietate.

„Sunt nevinovat. N-am omorât niciodată pe nimeni”, declara Davis în martie 2025, într-un interviu acordat ABC News din închisoare. El a susținut că nu există dovezi care să demonstreze că s-a aflat la Las Vegas în noaptea crimei.

Un război între bande care a explodat în lumea rapului

Procesul va readuce în centrul atenției și una dintre cele mai violente rivalități din istoria muzicii rap americane: conflictul dintre scena de pe Coasta de Vest și cea de pe Coasta de Est. Tupac Shakur, cunoscut drept „2Pac”, devenise simbolul rapului de pe Coasta de Vest, cu hituri precum „California Love” și „All Eyez on Me”. La Los Angeles, rapperul era apropiat de Marion „Suge” Knight, fondatorul casei de discuri Death Row Records.

De cealaltă parte se afla Bad Boy Records, casa de discuri new-yorkeză asociată cu Sean „P. Diddy” Combs și cu The Notorious B.I.G. Acesta avea să fie ucis la doar șase luni după Tupac. Potrivit procurorilor, tensiunile dintre cele două tabere erau legate și de rivalitățile dintre bandele care le protejau.

Cu câteva ore înainte de atac, Tupac și Marion „Suge” Knight l-ar fi agresat în incinta cazinoului MGM Grand pe Orlando „Baby Lane” Anderson, nepotul lui Duane Davis. Anderson fusese implicat anterior într-un incident în care un medalion fusese smuls de la gâtul unuia dintre membrii echipei Death Row. Potrivit versiunii acuzării, conflictul a declanșat planul de răzbunare. În aceeași noapte, după meciul de box al lui Mike Tyson, Tupac se afla într-un BMW împreună cu Suge Knight, când un Cadillac alb s-a apropiat. Au fost trase mai multe focuri de armă. Tupac a fost lovit de patru gloanțe și a murit șase zile mai târziu, la 13 septembrie 1996.

Avea doar 25 de ani.

Timp de aproape trei decenii, ancheta a rămas fără un inculpat. Acum, juriul trebuie să decidă dacă Duane „Keffe D” Davis a fost omul care a pus în mișcare planul de răzbunare sau dacă este, după cum susține apărarea, un personaj care și-a construit o legendă personală în jurul uneia dintre celebre crime din istoria muzicii. Procesul este programat să dureze aproximativ trei săptămâni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!