Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Se înăspresc pedepsele pentru șoferi! Până la 15 ani de închisoare pentru cei care provoacă accidente rutiere

18 Oct. 2023, 14:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Oct. 2023, 14:13 // Societate //  Realitatea.md

Șoferii care urcă la volan în stare de ebrietate și provoacă accidente rutiere vor fi sancționați mai dur.

Astfel, potrivit unui nou priect de lege, se va majora termenul de închisoare de până la 15 ani pentru șoferii în stare de ebrietate care au provocat accidente soldate cu vătămarea gravă a sănătății sau decesul persoanei.

Persoanele care se aflau în stare de ebrietate atunci când au săvârșit accidentul rutier și au părăsit locul faptei, nu dețineau permis de conducere sau erau privați de dreptul de a conduce mijloace de transport vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Proiectul de lege, elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, are scopul de a stabili un mecanism de a combate fenomenul conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate.

Autorii documentului propun modificarea Codului penal, astfel încât șoferii beți care au provocat accidente rutiere sau cei care au părăsit locul accidentului să nu poată beneficia de pedeapsă mai blândă, prin liberarea de răspundere sau de pedeapsă penală. Totodată, în cazul în care aceștia își vor recunoaște vina, vor putea beneficia doar de reducerea prevăzută de lege a limitei maxime a pedepsei.

Potrivit datelor statistice, în anul 2022, din vina șoferilor beți s-au produs 299 de accidente rutiere, în care au murit 24 de persoane, iar 143 s-au ales cu diverse traumatisme.

Proiectul de lege va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!