Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Studiu: Cum ne influențează cafeaua metabolismul

26 Oct. 2023, 10:03
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea MD
26 Oct. 2023, 10:03 // Life //  Realitatea MD

Consumul regulat de cafea a fost asociat cu numeroase beneficii pentru sănătate, însă un studiu restrâns sugerează că acest obicei zilnic are un efect mult mai profund asupra metabolismului decât se credea anterior.

Cercetarea, efectuată pe 47 de persoane adulte care obişnuiau să bea cafea în mod regulat, a descoperit că o cantitate importantă de cafea consumată zilnic – între patru şi opt ceşti pe zi – a afectat nivelurile a peste o sută de metaboliţi din sânge, potrivit Agerpres.

Metaboliţii reprezintă o gamă largă de produşi intermediari ai metabolismului, nivelurile acestor substanţe fiind influenţate de consumul de alimente sau de băuturi.

Oamenii de ştiinţă au anticipat mare parte dintre efectele constatate, însă unele dintre ele i-au surprins. Spre exemplu, consumul de cafea a determinat o scădere a nivelurilor anumitor metaboliţi asociaţi cu sistemul endocannabinoid – acelaşi care este influenţat de marijuana. Această reducere este opusul a ceea ce se întâmplă când o persoană consumă marijuana, au notat cercetătorii.

Nu este clar deocamdată ce presupune acest lucru pentru sănătatea organismului, însă numeroase studii au descoperit că persoanele care beau regulat cafea prezintă un risc mai mic de a dezvolta anumite afecţiuni în comparaţie cu cele care nu consumă această băutură, a explicat Marilyn Cornelis, profesor-asistent de medicină preventivă în cadrul Facultăţii de Medicină Feinberg de la Universitatea Northwestern din Chicago, una dintre cercetătorii care au realizat acest studiu.

Printre potenţialele beneficii se numără un risc mai mic de a dezvolta boala Parkinson, diabet, scleroză multiplă şi anumite tipuri de cancer.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Însă, majoritatea acestor studii analizează doar asocierile (…) cantitatea raportată de cafea ingerată şi riscul de îmbolnăvire”, a declarat Cornelis care a precizat că studiul său a încercat ”să înţeleagă mai bine mecanismul, procesul biologic ce susţine aceste asocieri”.

Participanţii la studiu s-au abţinut de la consumul de cafea timp de o lună, apoi în următoarele 30 de zile au consumat câte patru ceşti pe zi, iar în a doua lună cantitatea a fost crescută la opt ceşti pe zi. La finalul fiecărei luni au fost prelevate probe de sânge care au fost analizate şi comparate.

Printre efectele care i-au surprins pe cercetători s-au numărat modificări ale anumitor metaboliţi asociaţi cu anumiţi hormoni, precum testosteronul şi estrogenul, dar şi metabolismul acizilor graşi.

Nu este clar dacă aceste modificări au implicaţii asupra sănătăţii. ”Studii ulterioare pot face săpături mai adânci pentru a afla mai multe despre conexiunea cu metaboliţii endocannabinoizi, spre exemplu pentru a afla dacă astfel se poate explica de ce consumatorii de cafea au un risc scăzut de anumite afecţiuni.

Sitemul endocannabinoid contribuie la reglarea unei varietăţi de funcţii în corp, a notat Cornelis, precum tensiunea arterială, somnul, apetitul şi arderea caloriilor.

Cafeaua a fost asociată unui management mai bun al greutăţii corporale şi este posibil, după spusele ei, ca efectele sale asupra endocannabinoizilor să joace un rol în acest sens.

Cornelis a precizat că efectele cafelei asupra organismului sunt la polul opus faţă de cele ale consumului de marijuana – celebră pentru că stimulează pofta de mâncare.

Concluziile au fost publicate în Journal of Internal Medicine.

Potrivit recomandărilor alimentare din Statele Unite, persoanele adulte pot consuma în siguranţă până la 400 de miligrame de cofeină pe zi – aproximativ cât au consumat participanţii la studiu în luna a doua.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 16:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
21 Oct. 2026, 16:49 // Slider //  Victoria Laur

Parchetul European a efectuat percheziții la sediile Parlamentului European. Ancheta vizează suspiciuni de deturnare a fondurilor UE de către fostul grup politic Identitate și Democrație (ID).

Acțiunile de urmărire penală au avut loc la Bruxelles și Strasbourg. Grupul Identitate și Democrație a devenit între timp „Patriots” și s-a disociat rapid de anchetă, invocând faptul că între formațiuni nu este vreo continuitate juridică, iar ID nu mai există  formal din 2024, scrie Mediafax.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Perchezițiile îl vizează pe fostul secretar general al grupului ID, în cadrul unei anchete privind acel fost grup. Grupul Patriots nu este vizat. Nu se efectuează percheziții în biroul niciunui reprezentant ales”, au declarat reprezentanții formațiunii.

Ancheta Parchetului European vizează suspiciuni de deturnare a fondurilor Uniunii Europene în cadrul grupului ID, în perioada legislaturii 2019-2024. În luna iunie, au fost desfășurate percheziții în mai multe țări europene, inclusiv în Franța.